luni, 3 octombrie 2011

Cornetu, singura mânăstire din lume pe sub care trece trenul



Cei care iau la roată Valea sau Defileul Oltului, trec nepăsători, de cele mai multe ori, pe lângă o construcţie mânăstirească ce seamănă la faţă cu Cozia sau cu Sinaia,  asta dacă ne luăm după arhitectură şi după cărămizile roşii ce ies în evidenţă pe brâurile bisericii.

Lângă localitatea Călineşti, nu departe de Brezoi, câteva indicatoare, cam ruginite şi obosite de vreme te anunţă, ba că ai ajuns la Schitul Cornetu, ba la Mânăstirea Cornetu. Mă rog, cunoaştem diferenţele, chestie de interpretare religioasă, parcă cărui turist sau pelerin îi pasă.


Scriam  în urmă cu un an, pe blogul meu, în ,,pastila de turism“ că acesta este un loc pe care aş vrea să îl văd neapărat.
Citisem, după cum spune şi titlul, că este singura mânăstire din lume pe sub care s-a construit un mic tunel de cale ferată. Chestia mi se părea extraordinară şi după ce am văzut acolo, cred în continuare acest lucru.


Cum micul schit este situat foarte aproape de malul drept al Oltului iar inginerii feroviari nu puteau ,,muşca” cu debleul din apele râului dar nici din rambleul drumului naţional, atunci s-a luat decizia de a se construi un mic tunel pe sub turnul de la intrarea în aşezământul religios. Azi, probabil, BOR s-ar opune, dar atunci…


De sus, de la intrare, nu realizezi deloc acest lucru dacă nu ştii. Vegetaţia crescută de o parte şi de alta a căii ferate obturează privirea turistului.
Aşa că am luat-o pe şosea la vale, vreo 200 de metri şi am coborât pe calea ferată, după care, cu ceva emoţii am luat-o peste traverse ca să prind un unghi mai bun pentru fotografiat.
Ar fi fost o chestie să prind sau să mă prindă un tren, acolo jos mai ales că nu prea aveam unde să mă feresc.
În fine, un element de arhitectură religioasă alături de unul de arhitectură feroviară, constituie un ansamblu inedit care poate fi exploatat turistic.


Să mai menţionez şi vechimea schitului, construit şi ctitorit de Val Velnicul Mareş Băjescu pe la 1666. Schitul este trecut în ghidurile cu mânăstiri ca fiind unul de călugari însă eu am conversat despre minunea tehnică de sub poarta de intrare cu o măicuţă.
Nu rataţi nici interiorul şi nici priveliştea asupra Oltului şi  Munţilor Coziei, din spatele mânăstirii.

3 comentarii:

Roxana spunea...

...si doar anul asta am trecut pe Valea Oltului...dar mai mergem...multumim pentru informatii...

Ramona Strinu spunea...

extraordinar...valea Oltului a devenit banala pentru noi (anul trecut am facut-o de zeci de ori) dar asta n-am stiut-o. si prin tunel trece calea ferata ce leaga Ramnicu-Valcea de Sibiu, oare?

Viorel Iraşcu spunea...

Ramona, trenul nu trece chiar pe sub biserica ci pe sub zona portii de intrare, dar tot ramane un fapt interesant.

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...