Bod, polul frigului din România, -38,5 grade

Aici la Bod, în mijlocul Depresiunii Braşovului, nu departe de oraş, s-a înregistrat la 25 ianuarie 1942 temperatura minimă absolută din ţara noastră.

Un aşa numit ,,lac de frig s-a lăsat peste cea mai mare depresiune intramontană din Carpaţii Româneşti, ceea ce a făcut posibilă realizarea unei inversiuni de temperatură.

Am mai scris despre inversiuni în postarea cu Joseni, judeţul Harghita, acolo aflaţi mai multe despre fenomen-AICI.

Ce puteţi citi şi vedea în recomandările săptămânii

Am pus de ceva timp în dreapta paginii principale o secţiune cu recomandările săptămânii. Hai să vă spun două cuvinte despre fiecare:

Balta Dracului- din centrul oraşului-staţiune Covasna, este un fel de vulcan noroios, în care domină emanaţiile postvulcanice de gaze.

Tinovul Mohoş- este o mlaştină situată lângă Lacul Sf. Ana, unde se întâlneşte o specie de plantă carnivoră, numită DREŢE.

Vulcanii Noroioşi- cunoscuţi şi arhivizitaţi vara, eu i-am ,,surprins,, în mijlocul iernii, într-un peisaj în alb şi negru.

Muscel, un sat uitat din Ţinutul Troiţelor

Lângă Moroieni, în capătul nordic al judeţului Dâmboviţa, pe cumpăna de ape ce desparte apele Ialomiţei de cele ale afluentului său Prahova, se află un sat desprins parcă din peisajele şviţeriene, vorba preferată a marelui geograf Ion Simionescu. Dealurile sau muscelele subcarpatice ce colorează cu păduri de fag zona de mijloc a judeţului, cuprind între ele un sătuc unde timpul a rămas parcă în loc.

În încremenirea aceasta de la marginea istoriei, s-au încăpățânat să şălăşluiască vreo cincisprezece familii, care n-au roit-o spre comuna cea mare, cu sanatoriu şi asfalt la poartă.

Cum să siliştească oamenii locul acesta binecuvântat de natură cu păduri crude de foioase, cu fâneţe grase şi cu pini portocalii peste care atârnă sufocant lianele curpănului de pădure?

Cum să părăsească zona, când de o parte a dealului, spre dreapta, curge pădurea, de cealaltă zburdă păşuni şi fâneţe, sus este ciripit de lăstuni şi rândunele, iar jos pluteşti în liniştea matriarhală a Mamei Natură.

Un tablou unicat, cu case vechi, lângă care tronează impunătoare vreo două trei tecitoare, câteva putinele şi zeci de butoaie cu borhot de prune, din care se spune că se obţine cea mai bună ţuică din Dâmboviţa.

Locul are un farmec aparte, începând cu drumul ascuns şi bolovănos care urcă brusc şi care nu seamănă nici pe departe cu cea ce noi numim uliţă şi terminând cu oalele acelea incredibil de curate, ce stau cuminţi pe gardul de lângă bucătaria de vară.

          Şcoala s-a închis acum doi ani, cei patru copii din cătunul ăsta minunat fac cei cinci kilometri, zi de zi, iarnă de vară dar şi în vacanţe, pentru că aici nu există magazine. Clădirea veche a şcolii este căţărată undeva pe o coastă de deal şi se ascunde privirii de după câteva ramuri groase de mesteacăn.

Drumul, bunişor o parte, se strică foarte mult în apropiere de sat, este rupt de pârâul ce curge pe la poala dealului. Vreo doi capi de familie şi-au luat ATV-uri şi cu ele înfruntă şi hârtoapele şi nămeţii. Cică vreo doi olandezi au cumpărat pământ şi case vechi în sat.

Sigur, ei… au văzut  ce era de văzut sau poate, cine știe, au simţit.

Pentru ei tabloul este suprarealist, iar ideea de a locui în el este ameţitoare.

Noi, ne mulţumim să ştim că există plaiuri de aşa frumuseţe şi linişte în România.

Ţinutul Muscelului dâmboviţean este de fapt un ţinut al apropierii de Dumnezeu, eu i-aş spune chiar Ţinutul Troiţelor.

Le vezi peste tot, la intersecţii cu cărări de munte, în lungul drumurilor, în faţa caselor, lângă pădure, astfel că, oriunde răsuflă grija de Dumnezeu şi toţi sfinţii cărora li s-au închinat troiţele.

O călătorie în timp, o regăsire, o redescoperire a ceva ce este cu adevărat autentic în legătura asta dintre Om, Dumnezeu şi Natură.

Asta am găsit eu la Muscel.

Schiţă traseu: Lacul Văliug- Staţiunea Semenic

Un traseu pe care doar îl bănuiesc a fi pitoresc. Este pe lista mea pentru la anul.

Aştept fotografii de la voi!

PATRU ANI, PATRU SUTE DE POSTĂRI ŞI APROAPE 100 000 DE VIZITATORI

Am ajuns şi la grupa mijlocie a bloggeritului, adică la patru ani, mai e mult până la majorat dar sunt consecvent şi perseverent cu proiectul meu de a arăta românilor că ţara asta merită mai mult.

Patru sute de postări despre ROMÂNIA, doar despre ea, despre ţărişoara asta cu locuri şi oameni fantastici.

Am rememorat cu nostalgie momentul în care, în faţa unui foc pe care fierbea o tocăniţă delicioasă şi lângă un cort aşezat la baza barajului de la Poiana Uzului, am luat decizia să mă joc pe internet de-a bloggerul şi să-mi spun ,,plecatdeacasă".

De asemenea, am recitit cu dulci aduceri aminte primele postări, am râs de stângăciile gramaticale şi tehnice întâmpinate şi am realizat că nu este o joacă, atunci când te citesc alţii, atunci când scrii pentru iubitorii de drumeţii.

Este până la urmă o responsabilitate mare, iar dacă nu eşti serios în viaţa de zi cu zi nu poţi să fi nici în spaţiul virtual, un spaţiu mai dur unde concurenţa este acerbă.

Am luat lecţii de despre cum să scriu, am citit la alţii şi am învăţat, am furat meserie cum se spune, unii chiar m-au ajutat arătându-mi unde am greşit şi ce trebuie să corectez.

Comentariile îţi oferă feed back-ul de care ai nevoie, cele mai multe dintre ele au fost pline de învăţăminte, altele putine, răutăcioase, dar şi acestea au rolul lor, acela de a te împinge înainte să devii şi mai bun.

Pentru asta multumesc celor care au postat comentarii şi celor  100 000 de vizitatori.

Pentru al patrulea an nu-mi propun mare lucru, postările vor veni cu aceeaşi cadenţă de 2-3 pe săptămâna, voi şi Google veţi decide dacă merită să mai vizitaţi site-ul acesta.

Închei cu o frază care mi-a mers la suflet când am citit-o. Ea a fost scrisă în anii '30 de marele geograf Ion Simionescu.

Un veritabil motto al călătorilor şi nu numai: ,, Suişul unui munte e oglinda vieţii. Nu te poţi opri în loc. Te cheamă vârful cel mai înalt, ce-l ai în faţă, năluca veşnicei speranţe de mai bine, mai frumos... Te aşteaptă dezamăgirea sau răsplata, alte piscuri răsar de după cel urcat!"

Cu respect.

Schiţă traseu: Barajul Vidraru- Lacul Vidraru

Un traseu frumos și spectaculos în jurul lacului Vidraru, în cadrul geografic oferit de cununa Munților Ghițu și Frunți, cu un fundal impresionant- Munții Făgăraș.
Și câteva link-uri: Cel mai înalt baraj de beton din țară
                           Grupa Făgăraș
                           Transfăgărășanuil

 

Hotel Capitol- Jupiter, aşa cum e

Un hotel bun, cum s-ar spune, rezonabil adică.

Cu o înfăţişare nouă, sobră, destul de rece, dar modernizat într-o proporţie foarte mare. Oferta de şapte zile a fost mai mult decât atractivă, doar o problemă cu aerul condiţionat pe care a trebuit să-l plătim la recepţie pentru că agenţia din Bacău a făcut o ,,greşeală", trecând pe ofertă şi acest element, ca fiind inclus în preţ.

Vreo 200 de camere din care mai bine de jumătate cu condiţii de trei stele iar restul de două stele, plus alte 11 garsoniere.

Cel mai înalt hotel din zona Neptun- Jupiter-Venus, cu 13 etaje, cu lifturi moderne şi rapide si servicii de curăţenie la standardul hotelului, başca o privelişte spectaculoasă asupra Neptunului si a mării.

Recepţionere drăguţe şi amabile, parcare ieftină pentru maşină, plus o grămadă de oferte pentru familişti, biciclişti, amatori de scufundări şi chiar pentru studenţi.

O terasă interesantă într-o ambianţă intimă, de lângă piscină, oferă posibilitatea celor cu voce sau fără-nu contează- să interpreteze melodii la karaoke cu un amfitrion cu reale calităţi vocale.

Un mare minus pentru piscina, desprinsă parcă din filmele comuniste alb negru, populată cu turişti de la hotel dar şi cu o faună locală-probabil tineri ospătari sezonieri fără mamă şi fără tată-, si cu un adminstrator venit de pe altă lume.

Veche, scorojită pe alocuri cu 20-25 de sezlonguri de jur împrejur, cu apa curăţică ca să nu-i spun altfel. Cu alte cuvinte un hotel de trei stele, pe alocuri cu servicii de patru şi cu o piscină de o stea sau de doi lei.

Bucuraţi-vă de mare, piscina nu-i o opţiune.

Un alt minus sunt preţurile de la restaurant, cele de la liber, care sunt uriaşe chiar dacă mâncarea este excelentă şi se respectă reţetarul.

Ca exemplu, două beri absolut comune, un suc, şi un orez sârbesc cu şniţel costă peste 40 de lei, în condiţiile în care în staţiune cu banii aceştia puteau mânca doi adulţi câte un meniu complet. Sigur, nu te obliga nimeni să faci vânzare restaurantului hotelului în care eşti cazat, dar este o discrepanţă majoră între ofertele culinare.

Să termin pe plus, cu un spaţiu de joacă pentru copii cu play station, un spaţiu special cu computere cu acces la internet in incinta lobby-barului, un spaţiu de divertisment exterior cu trambulină, joc de şah şi teren de tenis cu nocturnă şi două săli de conferinţe.

Schiţă traseu: Petroşani- Cabana IEFS, Munţii Parâng

Astept fotografiile voastre!

CANIONUL nostru cel de toate zilele

Am observat în ultimul timp că asistăm la o inflaţie de canioane în România.

Peste tot au apărut canioane lungi în loc de râpe, canioane scurte în loc de prăpăstii şi canioane spectaculoase în loc de chei sau defilee.

Practic oriunde turistul, devenit blogger de ocazie ca să ne arate el pe unde merge, sau ziarişti de la publicaţii de renume, văd un colţ de stâncă ceva mai arătos şi o râpă, falie sau diaclază mai acătării o declară sau o ridică repede la rangul de... CANION.

Se pare că termenul de cheie sau chei si acela de defileu, cu o structura a văii ceva mai complexă sunt perimate, ele trebuie înlocuite, si aşa s-a inventat pentru ţărişoara noastră turistică termenul acesta.

Pentru dragii amatori de cuvinte mari, le transmit revolta mea profesională şi a celor cu ceva cunoştinte de geomorfologie sau a celor cu un dicţionar în casă, că un canion se formează de obicei în zone cu structura tabulară, mai exact în podişuri sau platouri şi nu pe coclauri muntoşi.

Asa că varianta românizată, încetăţenită pentru CHEILE TREI SCĂRI de exemplu, s-a transformat folclrioceşte în CANION!Un alt exemplu -AICI

Asta pentru cei ce nu ştiau că şi în România se ,,găseşte,, canioane.

De asemenea canioanele mai au o particularitate sunt... lungi; foarte lungi şi foarte adânci.

În afară de Grand Canyon care s-a format în Podisul Colorado sau Hells Canyon din zona Columbiei americane-socotit cel mai adânc canion de pe glob-, mai pot merge în Europa să vadă canionul lui Duero din Podişul Castiliei sau pe cel din Insula Hawaii numit Waimea.

Aşa că până una alta, chestia asta cu canioanele la colţ de stradă şi ticluirile de articol original cică de pe teren, făcut cu tastatura în braţe, mă supără.

Măcar un dicţionar consultaţi!

Lacul Vidra şi Hidrocentrala Ciunget-cea mai mare din ţară

Dacă aveţi ocazia să priviţi harta Munţilor Parângului sau cea a întregii grupe, din care mai fac parte Munţii Lotrului, Căpăţânii, Şureanu şi Cândrel, veţi observa cu uşurinţă un număr mare de lacuri de acumulare.

Inima acestor lacuri, cel care ,,sare în ochi" este Lacul Vidra. Mai puţin cunoscut decât lacul Vidraru, însoţit de vestita şosea transfăgăraşană, acest lac este infinit mai sălbatic şi mai misterios.

Acum, că Transalpina este deja asfaltată, multi vor ajunge probabil şi la acest lac, descoperindu-i frumuseţea pe jos sau din maşină, mergând de la Obârşia Lotrului spre Voineasa, pe un drum, e drept, plin de hârtoape.

Barajul lacului nu este spectaculos, nu te ameţeşte prin dimensiuni şi prin milioanele de tone de beton, acesta fiind alcătuit dintr-un miez de argilă şi arocamente.

Ce este însă interesant este volumul său apropiat de cel al Lacului Bicaz-Izvorul Muntelui de pe Bistriţa şi de cel al Vidrarului, pozitia într-o depresiune tectonică ce separă Munţii Parâng la sud de Munţii Lotrului la nord şi faptul că este alimentat de nu mai puţin de 76 de captări de pâraie din bazinele hidrografice ale Olteţului, Lotrioarei, Jieţului şi Gilortului.

Situat la altitudinea de 1289 de metri, lacul acesta uriaş trebuie să alimenteze cu un debit constant cea mai mare hidrocentrala din România, fără cea de la Porţile de Fier( pe care o împărţim cu Serbia şi care are o putere de peste 1000 de MW pe partea noastră).

Hidrocentrala Ciunget, situată mult în aval, la ieşirea Latoriţei din defileu, este construită sub pământ şi are o putere instalată de 550 MW, depăşind cu peste 300 de MW hidrocentrale ca Stejaru, Vidraru sau Mărişel de pe Someş.

Celelalte lacuri care alimentează şi ele cu apă hidrocentrala trimit şuvoaiele printr-o reţea de canale de aducţiune care însumează 180 de kilometri de galerii subpământene. Întreaga reţea de lacuri cuprinde 7 acumulări: Vidra, Balindrul, Galbenul şi Petrimanul de pe valea Latoriţei, Jidoaia, Mălaia şi Brădişor, iar împreună adună un volum de apă de peste 380 milioane mc.

Alte informaţii

Lacul sau mai bine zis barajul, este păzit de doi gardieni, care nu prea vă dau voie să fotografiaţi, dar cu ceva îndemânare se poate face şi acest lucru. În spatele barajului veţi vedea un drum forestier mai scurt care vă duce la Voineasa, dar nu-l încercati decât dacă aveţi maşină 4x4.

Staţiunea Vidra, construită in anii comunismului în zona coloniei muncitoreşti, practic nu mai există, fiind abandonată, deşi pozitia sa în apropierea lacului îi oferea un potenţial uriaş. Domeniul schiabil care se construiește în zonă, se speră că va revitaliza turistic regiunea.

La Ciunget am evitat să fotografiez pentru că acolo gardienii erau ceva mai vigilenţi.

Despre acumulările Balindru, Galbenul, Petrimanul, Defileul Latoriţei şi Cataractele Lotrului în postările din acesta toamnă.

-lacul are 9 kilometri lungime;

-suprafaţă luciu de apă de 1000 hectare;

-altitudinea la care a fost creat, de 1250 metri;

-barajul are 122 metri înălţime;

-dat în folosinţă la 1 martie 1972.

Schiţă traseu: Băile Herculane- Vârful Domogled

Aştept poze de la voi!

Cheile şi cascada Lotrişorului

Multe sunt frumuseţile ascunse de către munţii noştri şi situate la o aruncătură de băţ de marile drumuri naţionale. Aşa este şi cu această zonă interesantă aflată la doar saşe kilometri de Căciulata, şi care oferă turistului privelişti şi experienţe nebănuite.

Cei care vin dinspre Sibiu, pe defileul Oltului ratează în 99% din situaţii cascada, pentru simplul motiv că nu există niciun indicator;doar în staţiune un panou albastru îi anunţă că pot vizita căderea de apă. Doar dacă ai auzit de cascada Lotrişor din povestirile altora, îţi va atrage atenţia, prezenţa la vreo două sute de metri de intersecţia cu drumul forestier, a motelului Lotrişor.

Astfel că te deştepţi, faci cale întoarsă şi intri pe drumeagul cu barieră. Direcţia Silvică Vâlcea ia 10 lei pentru fiecare maşină, şi nu stiu ce face cu banii aceia, pentru că niciun indicator mai acătării nu există în zonă, nici să te îndrume şi nici să te informeze despre caracteristicile geologice, geomorfologice şi/sau floristice ale regiunii. Asta deşi zona este inclusă în Parcul Naţional Cozia, administrat tot de ei. Ar trebui sa ia lecţii serioase de la Alba, unde niciun obiectiv turistic nu a rămas fără panou cu indicaţii suficiente în română, engleză şi franceză!

Drumul este accesibil cu maşina pe o lungime de doi kilometri şi jumătate, atâta cât durează şi cheile spectaculoase ferăstruite de Lotrişor în strate geologice dure, din şisturi cristaline. Tocmai asta îi dă un farmec anume deoarece majoritatea cheilor pe care le vedeţi prin ţară sunt ,,săpate” în calcare, roci care se dizolvă relativ uşor.

Te afli în extremitatea nord-estică a Munţilor Căpăţânii, în zona Munţilor Năruţu, care nu depăsesc 1500 de metri altitudine, foarte aproape de zona ,,Cârligului Mare”, cotul acela uriaş pe care îl face Oltul în defileu.

După ce drumul forestier coteşte de câteva ori brusc, de ai impresia că după colţ este cascada, deşi zgomotul nu o anunţă, şi după ce admiri vârfurile stâncoase care se iţesc din pădurea de fag, ajungi lângă cascada mult asteptată.

Nu îţi taie răsuflarea, deşi are o cădere de aproximativ 30 de metri, dar spectacolul naturii rămâne impresionant. Contează câte praguri ,,sare” , cât a plouat în ultimele zile şi câţi ,,turişti” care nu pot admira peisajul în linişte, ai pe lângă tine.

Ce este curios şi interesant de ştiut despre această cascadă, este că ea a fost… CREATĂ DE OM!?

Da. Ea este creaţia muncitorilor care au lucrat la acest drum, care nu putea fi construit decât dacă cursul râului era deviat prin munte. Astfel că printr-un fel de canal de aducţiune de vreo 300 de metri, apa este colectată şi apoi adusă sus, iar de acolo gravitaţia îşi face treaba.

Nu o rataţi.Pentru cât de aproape de omenire este, chiar e păcat.

P.S. Filmuleţul este zgomotos şi datorită cascadei, ceea ce nu mă deranjează deloc, dar şi din cauza turiştilor care se bălăceau la bustul gol şi stuchind seminţe, la baza cascadei. Asta e!

Fenomen misterios pe lacul Oaşa

Un cerc uriaş de apă care părea că fierbe, mi-a atras atenţia când coboram de pe Transalpina, spre Sebeş. Fotografiile sunt făcute la coada lacului de acumulare Oaşa de pe valea Sebeşului, şi despre care voi scrie într-o altă postare.

Dacă aş spune că este un monstru, multi m-ar crede şi ar contruibui şi poza aceasta la creionarea unei certitudini în ceea ce priveşte prezenţa unor monstrii în lacurile de acumulare de la noi din ţară sau de aiurea şi despre care am auzit atâtea.

Oricum chestia aceea a dispărut după căteva minute, si este posibil să fi fost o emanaţie de gaz de pe fundul lacului. Cea dea doua poză nu arată decât un ciot de copac, care poate fi foarte bine luat drept capul unui şarpe uriaş.



Basme! Totul trebuie sa aibă o explicatie!
Sau, mă rog, aproape totul.