În satul peste care cerne o ploaie măruntă de primăvară, intru dinspre Solca pe o şosea proaspăt asfaltată. Oameni puţini, zgribuliţi de cele nouă grade ale începutului de mai. Opresc în centru şi întreb unde este biserica pictată, iar o băbuţă mă întreabă la rândul ei, dacă nu cumva caut mânăstirea cea nouă.
Sincer, chef să văd încă o construcţie kitch(oasă) cu acoperiş de cupru, nu aveam, aşa că insist şi o întreb despre biserica veche de pe timpul lui Ştefan. Se luminează la faţă, si îmi arată drumul, spunându-mi să o ţin tot înainte până dau de un gard mare de lemn.
După ce mulţumesc şi trag geamul la maşină mai merg 100 de metri şi opresc în dreptul unui turn clopotniţă lângă care se află semnul binecunoscut de MONUMENT UNESCO. Semnul care recunoaşte de prin 1975 caracterul inedit al arhitecurii bisericeşti bucovinene şi picturile sau frescele cu scene biblice.
Bisericuţa din Arbore ca şi cea de la Pătrăuţi, sunt cvasinecunoscute de marea masă a turiştilor care se duc cu inima în gât la Voroneţ sau la Suceviţa. Aceasta de aici, este construită pe domeniul familial de către portarul şi sfetnicul de taină al lui Ştefan cel Mare, logofătul Luca Arbore.
Terminată în 1502-1503, cu un plan dreptunghiular şi fără turlă, ea este destinată a fi şi necropolă familială şi capelă de rugăciune.
Pictată la exterior pe un fond în care domină verdele, cel atât de cunoscut de la Suceviţa, biserica are şi fresce interioare parţial degradate dar cele exterioare de pe peretele vestic sunt ceva mai bine păstrate. Pictura este săvârşită de un grup de zugravi din Iaşi, pe la 1541.
Pictată la exterior pe un fond în care domină verdele, cel atât de cunoscut de la Suceviţa, biserica are şi fresce interioare parţial degradate dar cele exterioare de pe peretele vestic sunt ceva mai bine păstrate. Pictura este săvârşită de un grup de zugravi din Iaşi, pe la 1541.
Dacă nu aţi observat, biserica are o particularitate, şi anume o absidă unde se făceau mesele pentru pomeni, atunci când în biserica se mai ţineau slujbe. Acest lucru este întâlnit doar la două biserici în ţară, una dintre ele fiind aceasta.
Custodele vine târziu, oamenii de la magazinul de peste drum mă privesc pe sub sprâncene, cu un aer surpins. Ce o fi cu individul acesta, se întreabă ei.
Eu, ud şi răcorit bine de ploaia mocănească, constat în maşină cu tristeţe, cât de strâmbe sunt pozele mele, doar băncuţa de sub teiul bătrân a ieşit mai bine.
Am vizitat un obiectiv unic, recunoscut de alţii ca fiind valoros, uitat de noi, dar nu părăsit ca bisericile evanghelice din satele germane fără saşi, sub privirile întrebătoare ale localnicilor.
Undeva unde n-am plătit, la un monument de arhitectură din patrimomiul mondial, care în altă lume, n-ar fi fost confundat cu biserica cea nouă din sat.
Un comentariu:
În perioada în care Bucovina a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, mănăstirea a fost desființată. Cum nu mai erau călugări care să aibe grijă de construcție, acoperișul s-a distrus astfel încât mănăstirea a rămas descoperită vreme de peste 100 de ani, apa de ploaie și zăpezile s-au prăvălit peste ruină.
O minune a făcut ca pictura să nu se deterioreze complet și aceasta a supraviețuit miraculos. Recent a fost restaurată și în acest momant poate fi admirată în toată splendoarea ei.
Culoarea predominantă este verdele, supranumit "Verdele de Arbore" care rivalizează cu mult mai celebrul "Albastru de Voroneț". Vizitarea acestui monument este recomandată cu asupra de măsură
Trimiteți un comentariu