- Hanul lui Manuc- adevarată emblemă a Bucureştiului, disputat mulţi ani de diverşi moştenitori. A necesitat renovări care au depăşit valoarea terenului și a constructiei în sine, dar este bine pentru ce mai rămas din arhitectura urban-medievală a Bucureștiului.
- Hanul Ancuţei- lângă comuna Tupilaţi, pe drumul dintre Roman și Fălticeni, situat azi lângă un alt han, numit Hanul Răzeşilor, cu un restaurant celebru în vremurile comuniste. Hanul vechi situat alături, care a păstrat denumireaîncearcă prin noi investiții, să se ridice la nivelul așteptărilor clienților și a turiştilor.
- Hanul Ana Lugojana- între Făget și Lugoj, judeţul Timiș, vestit altădată pentru clătitele delicioase, situat pe E 70.
- Hanul-Motel Caşa Arcaşului- Târgu Neamţ, situat la poalele dealului pe care se află vestita Cetate a Neamţului (renovată și extrem de atrăgătoare prin fortificațiile sale). Un local drăguţ de trei stele și un motel cu cazare de două stele.
- Hanul Drăguşeni- situat în localitatea cu acelaşi nume de lângă Fălticeni, judeţul Suceava ce continua tradiţia Hanului Calimahi. Închis sau în conservare, nu știu sigur, de ani buni.
- Hanul Fântâniţa Haiducului- era situat lângă pădurea ce domină oraşul Avrig din inima Podişului Târnavelor, azi numele este luat de un hotel din Sibiu.
- Hanul cu Noroc- situat lângă oraşul Alexandria, judeţul Teleorman, într-o frumoasă pădure de stejar.
- Hanul Morilor- situat lângă oraşul Hârşova, în zona de trecere peste Dunăre de la Giurgeni-Vadu Oii.
- Hanul La Două Veveriţe- lângă oraşul Baia Mare, judeţul Maramureş.
- Hanul Moara Grecilor- situat lângă oraşul Vaslui, în drumul spre Iaşi.
- Hanul Popasul Romanilor- situat în zona oraşului Zalău, judeţul Sălaj.
- Hanul Sâmbra Oilor- situat în nord-vestul ţării pe dealul ce domină oraşul Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare.
- Hanul Tibiscum-situat în oraşul Caransebeş.
- Hanul Pintea Vitezul- lângă oraşul minier Baia Sprie, la poalele Munţilor Gutîi, judeţul Maramureș.
- Hanul Bachus- situat în localitatea Popeşti din judeţul Vrancea.
blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
joi, 23 decembrie 2010
Cele mai cunoscute 15 Hanuri din România
Unele dintre au fost renovate cu motive mai mult sau mai puţin tradiţionale sau relocate din diverse motive, altele au dispărut sau şi-au schimbat destinaţia, ori au fost sufocate de noi construcţii, ori au fost lăsate în paragină. Majoritatea au/aveau între 20 şi 60 de locuri de cazare, restaurante cu specific local, regional sau naţional şi foarte puţine îşi mai permit un stand sau două cu articole de artizanat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...
7 comentarii:
Well worth the read. Thanks for sharing this information. I got a chance to know about online betting
Stiam ca Draguseni este numele unei comune in regiunea Botosani. Acum vad ca exista si in regiunea Suceava un Draguseni.
Mi se pare ca in Romania mai exista locuri cu acelasi nume,dar in diferite regiuni.
Aceasta ar cam complica situatia administrativa.
Foarte bine scris si interesant postul acesta! Si util pentru eventuale excursii. :)
ANTREC Neamt are in implementare un proiect in care organizeaza un Festival al hanurilor la Hanul Ancutei din Neamt. Prima editie a fost in 2011. Dorim sa reeditam acest festival si in 2012 in luna octombrie la care sa invitam si alte hanuri care sa-si prezinte oferta turistica, culinara si nu in ultimul rand istoria hanului cu fotografii si lucrari literare.
ANTREC Neamt are in implementare un proiect in care organizeaza un Festival al hanurilor la Hanul Ancutei din Neamt. Prima editie a fost in 2011. Dorim sa reeditam acest festival si in 2012 in luna octombrie la care sa invitam si alte hanuri care sa-si prezinte oferta turistica, culinara si nu in ultimul rand istoria hanului cu fotografii si lucrari literare.
Bună ziua, incercați vă rog sa actualizați datele de pe site, din câte văd pozele nu sunt conforme cu realitatea, iar ceea ce ați menționat despre Hanul Ancuței este cu totul și cu totul deplasat.
Am actualizat datele. Am observat eforturile depuse acolo și investițiile!
Trimiteți un comentariu