luni, 27 septembrie 2010

Let's do it copii! Să curăţăm sau să facem loc pentru alte gunoaie





Ziua începe devreme cu un răsărit superb, semn că ziua va fi frumoasă şi... fructuoasă. Cei 13 copii se adună în parcarea de la stadion şi sunt nerăbdători să devină pentru o zi...gunoieri. Aşteptăm microbuzul(prin amabiliatea bunicului Antohi) care ne va duce la Prăjeşti, acolo unde am alocat trei mormane echipei noastre. Multi foşti elevi mă salută, mă întâmpină cu zămbete iar asta îmi aminteşte că profesia mea este cea mai frumoasă din lume.



Acolo mă întâlnesc şi cu Marian-un foarte bun si serios fost elev- şi cu prietena lui, absolvenţi de ştiinţe politice şi cu Marius şi prietena lui de la JCI Bacău pe care îi luăm cu noi.
Trebuie să mărturisesc că fără ei nu reuşeam să curăţ mormanele alocate, pentru ca implicarea lor a fost totală si simţul de răspundere aşijderea. Pentru asta le multumesc.



La capătul satului Prăjeşti ne aşteaptă un uriaş morman de gunoi, în fapt o minigroapă de peturi, sticle, saci, haine si gunoi de grajd. Deşi evaluarea iniţială vorbea de 7 saci, am strâns de acolo 30!!! de saci de gunoi de 120/50.



Un câine latră furios la intruşii de pe mormanul lui de gunoi, localnicii trec şi ne privesc curioşi, ca pe niste extra...săteni ciudaţi care le curaţă satul sau poate fac loc pentru următoarea tură de gunoaie. Copii mei strâng sac după sac si la un moment dat încep să se împraştie care încotro, fac niste poze pentru bloguri si facebook, dar au sentimentul ca au participat la o actiune unică, iar asta le face o foame de lup.



Sub podul din centrul comunei, câţiva puradei şi vreo trei localnici chibiţează pe marginea ulitei despre tipul ăla negricios care împarte sarcini copiilor şi apoi îi coboară în şanţul plin de cizme de cauciuc, adidaşi de copii, linoleumuri, camere de bicicletă si nelipsitele peturi. Nămolul are vreo 50 de centimetri grosime, iar tufele de ,,margineea drumensis,, pline de praf invadează ceea ce ar trebui sa fie un canal de evacuare a apelor în caz de inundaţii, bine că le-a făcut Benea pod.
Asta este important, nu spiritul comunitar sau comportamentul ecologic.




Oricum la final, în curtea barului din localitate depozităm 41 de saci de gunoi, pe care viceprimarul se angajează sa îi ducă la salubrizare. Suntem serviţi cu un suc iar ca bonus ni se oferă o vizitare gratuită a Gradinii Botanice Paul Ţarălungă.

8 comentarii:

Anda spunea...

Felicitari pentru implicare! Sa speram ca actiunea va avea un impact pozitiv si asupra "aruncatorilor" de gunoaie ...

Viorel Iraşcu spunea...

Sincer, Anda ma indoiesc ca la tara satenii vor avea vreodata un comportament ecologic.Insa este un inceput bun.
La anul vreau sa se implice macar jumatate de milion de oameni.

weird.dreamers spunea...

Pacat ca n`am fost..
Vad ca v-ati distrat de minune :)).
Abia astept un alt proiect de genul asta :).

FratiaClatitelor - Danaa

Andrei spunea...

Felicitari pentru intitiativa si efort si sper sa se implineasca aceasta dorinta de jumatate de milion de oameni care sa iasa la curatenie peste un an! Adevarul e ca astfel de evenimente ar trebui organizate macar o data la doua luni, ca sa se vada si niste rezultate.

Roxana spunea...

Bravo...am remarcat mai peste tot elevi si profesori implicati...ar trebui toti sacii pe care i-ati umplut lasati exact in locul din care au fost adunati, sa ii gaseasca cei carora li se "datoreaza" aceasta actiune, pentru ca altfel...asa cum ai spus, nu ati facut loc decat pentru gunoaiele verii viitoare...

Viorel Iraşcu spunea...

@Clatite-da ne-am distrat si am facut si treaba!
@Andrei-sunt de acord cu tine.Poate ar rezolva problemele ecologice.
@Roxana-spre sa ma insel.Multumesc oricum.

Unknown spunea...

Nu trebuie sa va descurajati si sa continuati cu educatia satenilor la un comportament ecologic care asta-zi ie complect inexistent. Educatia trebuie inceputa la varsta de gradinita.
Proprietarul pensiunii langa Dragoslavele m-ia povestit ca a actionat o initiativa asemanatoare cu profesorii scolii din sat dar parintii nu au lasat copii sa adune gunoaiele pe motiv ca ei nu sunt gunoieri.:-((
Si nici nu vor sa plateasca pentru adunarea gunoiului pe motiv ca nu au gunoi.????
La acest subiect ar fi bine daca s-ar invia munca voluntara obligatorie de pe timpul comunistilor.
Nici la noi inca nu avem un comportament ecologic ca in tarile Scandinave s-au Elvetia, dar autoritatile au ingreat mana si amenzile si incepem sa vedem rezultatele.

Viorel Iraşcu spunea...

@Domnul Ilan- n-ar fi rau sa se reinvie acest practica, dar azi initiativa si ideea de voluntariat nu mai sta sub semnul formalului ci al civilizatiei.Am mai spus, este un inceput bun, sa vedem finalitatea.
Cu acelasi respect.
@Andrei si Roxana-va multumesc si voua pentru comentarii si pentru sustinere.

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...