luni, 1 februarie 2010

Capela lui Isus din Odorheiu Secuiesc-unică, veche și părăsită


Cine spune că secuii, ungurii sau rutenii  nu sunt tot cetățeni români? Sunt, fără tăgadă şi… copie sau împrumută metehnele unei naţii prea sensibilă la aspectele materiale şi extrem de dezinteresată de cele cultural-istorice.
Aceasta capelă, care ar trebui sa apară în toate ghidurile turistice naţionale- şi veţi vedea de ce- este uitată chiar de către cei din Odorheiu Secuiesc de care, de altfel aparţine administrativ.
Îmbrăcat bine și echipat cu aparatul de fotografiat, îmi fac timp într-o seară de iarnă şi plec de la hotel spre această minune istorică, aflată nu se ştie unde la marginea orașului. Întreb la vreo două magazine, unde, contrar prejudecăților etnice tipic românești, mi se răspunde cu multă eleganţă, care este drumul de urmat. Ajung la capelă într-o jumătate de oră (undeva la marginea oraşului pe drumul către Sighişoara) şi încep să o fotografiez pe dinafară, căci poarta din zidul înconjurător, sprijinit în contraforţi, era ferecată bine. În acelaşi timp, îmi spun amărât că iar am nimerit un obiectiv turistic ciudat, de care nu ştie nimeni și pe care l-am găsit încuiat.
Întreb din nou, când ies în strada mare, un localnic despre custodele monumentului şi aflu de la acesta, într-o română aproximativă , că moşul și baba din casa de pe colţ au cheia de la capelă.
Îl găsesc pe bătrân, care vorbea binişor româneşte pentru că, se laudă el, lucrase nouă ani la Petrila la mină şi intrăm în cele din urmă în incinta fortificată cu ziduri albe și groase. M-a izbit imediat aerul rânced, de mucegai rece, ce răzbătea printre băncile joase, cariate şi dintre casetele tavanului cu picturi medievale( casetarea a avut loc în 1677). Am tras puternic aer în piept și îmbătat de întâlnirea cu aşa o minune arhitectonică încep să fotografiez cu nesaț.
Capela are o vechime apreciabilă, de prin secolul al XIII-lea, de când se presupune că este în picioare, fiind la origine capela unui cimitir al secuilor din zona de est a Transilvaniei. Asta o încadrează, fără discuție, în categoria celor mai vechi și mai interesante monumente de acest tip din România.
Forma sa este și ea unică în România, de tip cuadrilobat (ca o cruce) și într-un stil care aminteşte de bisericile în stil romanic cu abside semicirculare. Secuii veniți aici prin secolele XII-XIII, au închinat capela Inimii lui Isus, în maghiară ,, Jesus Szive ".

Am făcut un exerciţiu de imaginaţie legat de acest monument unic, iar în el vedeam o capeluţă albă, renovată, cu acoperiş de cupru (ultima intervenție de acest gen a vizat consolidarea zidurilor exterioare mâncate de umezeală, de mlaștina din lunca Târnavei Mari, undeva prin 1996). Avea  pictura  interioară cu motive religioase medievale refăcută, cu zidurile cu contraforţi reclădite, cu casa îngrijitorului/ custodelui renovată şi cu multe lumini şi proiectoare, cu un chioşc cu pliante, cu indicatoare în oraş...

Din păcate, exercțiul meu s-a sfârșit mai repede decât a început, înecat în indolența unor autorități mult mai preocupate de o autonomie iluzorie, decât de promovarea  unor obiective turistice unice, atât în limba română cât și în maghiară sau engleză. Ghidurile nu prea pomenesc despre asta, cel mult câteva site-uri din… Ungaria.



un interior auster dar plin de dragoste



minialtarul şi tavanul casetat în 1677 dupa ce cel vechi se deteriorase


5 comentarii:

DUTA spunea...

Foarte interesant, pe dinafara cat si pe dinauntru.

Nikol spunea...

Interesant, Emotionant, Frumos, Sublim !

Viorel Iraşcu spunea...

@DUTA& Nikol-Multumesc

Szabo Jozsef spunea...

bun articol felicitari, n-asi prea fi cu acoperisul de cupru, si ma tot gandeam oare de ce-ti impunea aceasta cladire un acoperis de cupru, care, din varii motive, nu a fost caracteristic bisericilor din Ardeal. Dupa aceea m-am gandit ca poate forma stranie (cel putin ptr o biserica catolica), care aduce mai repede cu cupola unei biserici ortodoxe.... frumos articol

Viorel Iraşcu spunea...

@Josef-ciudat, nu m-am gindit de ce imi imaginam un acoperis de cupru.Acum, cind ma gindesc, cred ca ai dreptate, acoperisul seamana ca forma cu bisericile ortodoxe.
Cu respect.

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...