blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
marți, 5 ianuarie 2010
Pensiunea Popas Turistic Bucovina- camere de lux şi mâncare bună
intrarea principală, cu terasele acoperite situate în trei trepte
viluţa în care am stat, izolată si liniştită
nu, nu este pedepsit, aşa exploreaza el spaţiul interior
camera simplă, bine dimensionată și cu aşternuturi de mătase
poale în brâu, absolut delicioase
ciorbiţă de burtă foarte bună, din păcate prea puţină!
muşchiuleţ de porc cu garnitură
Pensiunea acesta ne-a mai atras atentia și în trecut, dar n-am stat la ea pentru că am dorit să găsim ceva mai aproape de Mânăstirea Suceviţa.
Şi aşa aţi aflat unde este situată această pensiune de patru stele sau-mă rog-margarete, care se ridica la acest standard prin camerele deosebite situate în vile elegante cu etaj, dar care la nivelul servirii și al ambientului din restaurant mai are de lucrat până la patru stele.
Pe drumul dinpre Moldoviţa spre Suceviţa si Rădăuţi, aproape de intrarea în comuna, pe dreapta se află această mare pensiune, ce se lauda și cu vizita Printului Charles( într-o poză chiar la intrare).
Extinderea continuă a pensiunii(care apropo, are si o casuţă rustică bucovineană pentru cei ce vor să petreaca o seara si o noapte într-un decor ţărănesc) a facut ca restaurantul sau restaurantele, să nu se mai ridice la înăltimea stelelor, în schimb mâncarea este delicioasa, cu portii mari ( deh, ca în Bucovina!) cu grija pentru detaliu si cu preţuri pe măsura ...margaretelor.
P.S.
Bineînteles ca n-am primit nici un fel de factură, pentru că patronii erau prea ocupati si abia au avut timp sa ne ,,ofere" cheia de la cameră!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...
3 comentarii:
Ce bine de voi ca aveti timp de umblat prin tara! :-)
Mai umblam, Emi si noi pe ici pe colo, bani sa fie ca timp iti faci.
Ce m-as mai plimba si eu prin acele locuri minunate daca as avea timpul si banii necesari.
Trimiteți un comentariu