Mânăstirea Putna- istorii suprapuse

ruinele vechilor ziduri




arhondaric-ul, un fel de hotel religios(a ars în urmă cu câtiva ani, deşi tocmai fusese reconstruit)
iar lângă el o biserică! sau un fel de capelă!, dar la 50 de metri este mânăstirea !



muzeul mânăstirii, care merită vizitat şi numai pentru aducerea aminte a domniei lui Ştefan




La un an după întâlnirea revelatoare cu Daniil Sihastru şi după cucerirea Cetăţii Chilia (stăpânită de unguri), în iunie 1466, Ştefan cel Mare începe zidirea primei ctitorii din lunga sa domnie.
După lupta de Lipnic cu tătarii, în 1470 mânâstirea era gata zidită şi primeşte întinse moşii, mori, vii si robi.

Aceste ,,odoare" primite de la toti domnitorii, ajută mânăstirea să ajungă unul dintre cele mai bogate aşezăminte religioase din ţară, ceea ce îi permite sa se implice în construirea unei şcoli mânăstireşti, care a scos numeroşi cărturari, miniaturişti, caligrafi dar si cioplitori în piatră sau meşteri argintari.

Mânăstirea Putna devine un puternic centru de artă si cultură, datorită în principal, călugărilor învăţati adusi de la Mânăstirea Neamţului, în frunte cu arhimandritul Ioasaf, care aduce ,,retori" adică profesori pentru scoală şi mai târziu, academia duhovnicească unde se învaţa în greacă, slavonă si română.
Implicarea călugarilor (în traducere ,, batrân frumos") în viaţa satului este permanentă, ceea ce duce la ridicarea bisericii noi(1901-1904), pentru că cea veche a lui Dragoş Voda ajunsese neîncăpătoare, sau a şcolii din sat ori a Casei Naţionale.


Din păcate, azi implicarea mânăstirii în viaţa materială si spirituala a locuitorilor, nu mai este asa de puternică, în multe situaţii instalându-se o falie comunicaţională între călugari si localnici, generată de continua creştere a puterii mânăstirii si extinderea domeniului mânăstiresc (terenuri si paduri).
Deşi bogata, aici nu există-încă-un centru pentru vârstnci asa cum au construit cei de la Sihastria Putnei sau de la Mânăstirea Neamţului!!!
De fapt, rănile sunt mai adânci si mai sensibile si din păcate, trecute de multe ori sub tăcere din cauza uriaşei influenţe pe care biserica, ca sa nu vorbesc despre orgoliile călugarilor,
o are în lumea politică.
Din acest motiv am scris prima parte în termenii cărţilor vechi care vorbesc de o simbioza între ţărani si monahi, pentru ca în cea de a doua parte să scriu despre aroganţa conducatorilor religiosi de azi pentru care legile sau regulile de convietuire nu prea mai există.