Mânăstirea Dervent- Cruce de Leac

întrarea în mânăstire, unde va întâmpină cerşetorii bătrâni şi copii cu nuferi în mână, chiar dacă ştiu că aceştia sunt ocrotiţi!


(







aleile din jurul bisericii, un grăunte de paradis

Undeva în sudul Dobrogei aproape de graniţa cu Bulgaria, se afla o mânăstire foarte cunoscută cu o lungă istorie, datorată crucilor de piatră care săvârşesc minuni -pozele cu crucile AICI.
Dacă mergeţi de la Constanţa spre trecerea cu bacul de la Ostrov (spre Călăraşi) şi vizitaţi şi Mânăstirea Peştera Sfântului Andrei, atunci nu puteţi să nu vedeti sau să vizitaţi şi Mânăstirea Dervent, situată chiar la drumul judetean.
Prin efortul a numeroşi parohi,  biserica mânăstirii este terminată în 1942, chiar dacă izvoarele arheologice vorbesc despre schitul Dervent( distrus de pecenegi în secolul XI) încă de la începuturile creştinismului si asociaza aparitia sa cu trecerea prin Dobrogea a Sfântului Apostol Andrei.
Pe dealul din apropierea mânăstirii s-a aflat şi o cetate, cu acelasi nume, construită pentru apărarea Imperiului Bizantin, la fel ca dublura sa mai celebră situată pe o insulă în mijlocul Dunării, Păcuiul lui Soare sau Vicina.
De altfel, denumirea de Dervent vine de la turcescul ,,trecere" adică ,,vad" iar alte izvoare vorbesc de termenul slavon de ,,lagar", legat de prezenta unei garnizoane militare aici.
Interesant este la acesta mânăstire, că are trei sărbători datorită contructiei în stil bizantin cu trei altare, si anume: Înălţarea Sfintei Cruci, datorita crucii de piatră sau crucii de leac, făcătoare de minuni, pe 14 septembrie; Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie; Sfânta Cuvioasa Parascheva(dupa numele ctitorului bisericii numită Paraschiva) pe 14 octombrie, acesta fiind şi hramul bisericii şi deci sărbaăoarea principală.

Povestea celor două cruci, începe în timpul lui Diocleţian, sec. III d.Hr., prin martirizarea unor creştini  pe aceste meleaguri, numele lor rămânând necunoscute. Pe locul acesta au ,,răsărit,, patru cruci de piatră, tămăduitoare pentru neputinţe trupeşti şi sufleteşti.
Paşa de Silistra, le poartă de grijă, considerându-le un dar de la Dumnezeu, dar în timpul Războilui de Independenţă, un urmaş al acestuia distruge două cruci şi le strică pe celelelate două-cele actuale. 
Ele rămân ascunse,  până când un cioban surdo-mut, adoarme lângă locul cu pricina şi se trezeşte vindecat.
De atunci ologii, betegii şi bolnavii de orice fel vin aici să atingă crucile binefăcătoare.