sâmbătă, 27 decembrie 2008

Copil mic și dulce, călare pe motoare super


o nebunie de motocicletă, sau două


mândru, nevoie mare


motociclete SF

Iată-l pe Iani al meu, călare pe nisșe motoare, venite în vară la Bacău, la întâlnirea motocicliștilor, de la insula de agrement. Un eveniment ce trebuie salutat și neaparat continuat, mai ales că anul acesta se anuntă criză economică.Vom vedea!
Pe filmulet este parada motociclistilor din centrul orașului.

marți, 23 decembrie 2008

Slănic Modova - iarna


la minus 10 grade, doar ochii se mai vad


la biserica catolica din oras este o mica grota amenajata ,, închinata'' Sfântei Fecioare Maria


doua poze super, facute în spatele pensiunii, în gradina, în care astă vară serveam cina

Am mai postat informatii despre aceasta statiune, iar azi ,,pentru ca afara a început sa ninga, gândul ma duce la iarna trecuta, chiar de revelion când la Slanic a nins ca în povesti, inclusiv în noaptea dintre ani.
Evident revelionul l-am petrecut la Pensiunea Rodica, la Doamna Rodica si Domnul Pavel, unde ne-am distrat pe cinste, iar pentru derdelus am mers în statiune.
Filmuletul este facut sus pe dealul de lânga parcul copiilor situat chiar lânga hotelul în constructie din mijlocul statiunii si ma distreaza fantastic când îl vad pe Iani la trei ani cum se da cu făraşul pe pârtioara.
Am mai mers într-o zi si la capatul staţiunii dincolo de campingul Ray 13 la ultimele vile, unde este un derdelus natural în locul strazii.Daca sunteti curiosi sa vedeti cum arata orasul vara,urmariti si postarea anterioara cu Slanic.




joi, 18 decembrie 2008

Monştrii lacurilor nord americane


o imagine de epoca, despre cum îsi imaginau marinarii întâlnirea cu sarpele de mare


imagine cu Chessie


fotografiile facute de Sandra Mansi în lacul Champlain


Nu vom vorbi despre celebrul Nessie ci despre creaturile ce populeaza câteva lacuri de la granita americano- canadiana.
In 1974 adolescenta Barbara Clark, înnota în jurul unei platforme din lacul Okanagan (provincia British Columbia- Canada), când a simtit atingerea unei fiinte mobile pe trup.
Urcând pe platforma în graba, s-a uitat în apa si a vazut un animal serpentiform, cenusiu cu o lungime de cca 10 metri si cu o coada asemantoare cu a balenelor.

Cercetatorii americani cred ca este vorba de o specie de cetacee primitive numite basilosaurus. De altfel indienii din zona cunoasteau existenta monstrilor din lac înca înainte de venirea europenilor, numai in ultimii 200 de ani înregistrându-se cel putin 200 de rapoarte despre aparitiile misterioase.
In lacul Champlain de la frontiera americano- canadiana se pare ca traieste un animal enorm, serpentiform, fotografiat chiar in 1977 de Sandra Mansi, în care se vede un gât lung si o spinare cenusie, cu pete galbui. Cercetatorii sustin ca dupa analizarea pozei si a diferitelor rapoarte, aici ar fi vorba despre zeuglodon, adica tot o specie de balene primitive, pentru ca asta explica si absenta jetului de aer, pe care-l scot balenele atunci când ies la suprafata.
In lacul Memphremagog dintre statul Vermont si provincia Quebec ar exista un monstru cu un gât lung ca de sarpe si cu capul asemanator cu al unui cal, asta dupa marturia din 1983 a Barbarei Malloy.

Cercetatorii spun ca nu poate exista un animal atât de mare într-un lac de dimensiuni mici, ca de altfel si în cazul lacului Loch Ness din Scotia, care ar fi prea mic pentru a sustine o populatie numeroasa de fapturi, orice ar fi ele.
In fine, ultima creatura are si un film facut in 1982 de Robert Frew, in golful Chesapeake ce apartine Oceanului Atlantic, pe când era la o petrecetre într-o vila de pe tarm a vazut (împreuna cu 200 de invitati) o creatura serpentiforma cu pielea patata ca de pojar.
Acest film a facut din ,,Chessie- sarpele Maryland-ului'' cea mai faimoasa creatura din SUA.
Pentru mistere si monstrii plus alte creaturi, vizitati si un site pe care l-am descoperit si eu de curând la adresa lovendal.net.

miercuri, 10 decembrie 2008

Vatra Dornei- telescaun, Mariana, Mariana!


podul de peste râul Dorna, ce împarte oraşul în două


fostul cazinou aflat în restaurare de vreo 10-12 ani

mami și Iani în parc, la Vatra Dornei
cu tati
iat-o si pe Mariana, Mariana, coborând în viteză să-ţi ia din mână jumătatea de nucă

sus la telescaun ( 1300 m )
vârful Ouşoru de 1639, ce domină staţiunea, iar în departare Munţii Rodnei

La Vatra Dornei se ajunge usor, ori pe drumul dinspre Suceava- Câmpulng Moldovenesc, ori dinspre Valea Bistriței de la Piatra Neamț, sau prin pasul Tihuţa, dinspre Transilvania.

Este o statiune în plin proces de transformare, după ce o buna perioada a trăit din faima perioadei comuniste.
Deşi strazile arata înca destul de rău, trotuarele asemenea, parcul este semiîngrijit, iar indicatoarele sunt puţine si de multe ori nefolositoare, statiunea are nerv si potenţial de dezvoltare.

Trecem peste acest aspect si vă spun despre locația deosebita a statiunii, undeva în centrul Ţării Dornelor, la altitudinea de aproximativ 800 de metri, ceea ce situeaza oraşul pe primele locuri între oraşele de altitudine din ţara noastră.
Poate multi ați mers cu vestitul telescaun de aici, trebuie sa ştiţi ca dornenii se mândresc cu el pentru că este cel mai lung din ţară, are trei kilometri lungime şi pleaca de pe strada Negreşti, de la peste 800 de metri altitudine şi ajunge pe Dealul Negru la 1302 m, aşadar o diferenta de nivel apreciabila(cei din Caransebeş se mândresc şi ei cu un asemena telescaun situat pe Muntele Mic).
Dacă ajungeti cumva în extrasezon (adică toamna și primavara) trebuie să știți că fără cel puţin 8-10 persoane nu functionează, așa ca întrebați și verificați.

Acolo sus pe Dealul Negru am trăit o mare dezamagire ,, ecologică", când am văzut câte gunoaie pot fi pe munte, am fotografiat si am postat o mică imagine, în etichete la ,,România în fundul gol.

Priveliștea însă este superbă, putând fi văzuti Munţii Călimani (vf. Pietrosu 2100 m), Muntele Runc (1149m)  prelungirea sudica a Muntilor Suhard, cu vârful Oușorul (1639 m), plus o panorama largă asupra Depresiunii Dornelor traversată de Bistrița și de afluentul său Dorna).
În parc se merge pentru a fi hrănite veveritele antropizate de aici, care mai mult sunt sătule decât flămânde si care sunt strigate de toata lumea, care vine cu nuci (numai cu nuci veniti, nu si cu alte seminte, că nu mănâncă!), Mariana, Mariana!

Este distractiv sa vezi copii și bătrâni strigându-le încontinuu, astfel nici nu știu dacă ele vin pentru că le strigi sau pentru că sunt pur și simplu, curioase.
Vă recomand pizzeria din centru, chiar lângă podul de peste râu, si mai ales cofetăria de alături, unde prăjiturile si celelalte scofeturi sunt uriașe, gustoase si ce este cel mai important foarte ieftine (este situată pe principala arteră pietonală).
Despre muzeul de stiintele naturii, cu trofeele sale uriase de cerb și urs ăi despre cazinou, într-o altă postare.

marți, 9 decembrie 2008

Poezie geografică de... Marin Sorescu

Răsfoiam un volum de versuri scris de Marin Sorescu, numit ,,Apă vie, apă moartă'', şi pe lângă numeroasele poezii cu titlu ciudat (mă rog, mai mult sau mai puțin) am întâlnit una care se numește ,,Geografie''.

Am rămas uimit de modul în care poetul a reusit să îmbine elemente literare, cu denumiri geografice din munţii noştri.




 Iată poezia, iar mai jos descifrarea cheii geografice în care a fost scrisă!

Hălăduiau prin munţii Bai
Hăşmaşe ciurde şi nemire,
Bârsane, lăi, în lâni cu scai
Ce bratoceau plapânde fire

De iarbă-amară dar de soi.
Urcând- atenţie zănoage-
Se guguia câte-un negoi
Pelag şi tarc sticlind podrage.

bîlea ici, aşa rotund,
Sticlind de cercuri glaciare
Sunt foarte almăj, nu răspund
Acum de ce-i hăşmaş şi moare.

Nemira da în giumalău
Un turcheş răspundea: rarău!

Veritabilă lecție de geografie... literară.
Am să scriu, totuşi, ce înseamnă fiecare termen, pentru că s-ar putea să nu aibă același sens, pentru cei ce nu cunosc denumirile (sau o parte din ele).
  1. Munţii Bai- parte componentă a Carpaţilor Curburii, lângă Valea Prahovei, altitudine de peste 1800 m;
  2. Hăşmaş- munţi din Carpaţii Moldo- Transilvani, situati în partea centrală, alcătuiti din calcare, unde se află Cheile Bicazului şi Lacul Roşu (se mai numesc şi Muntii Hăghimaş sau Curmăturii);
  3. Nemira- masiv muntos din judeţul Bacău la poalele căruia se afla statiunea Slănic Moldova, altitudine maximă de peste 1600m;
  4. Bârsane- se poate referi la rasa de oaie bârsana sau la zona Mânăstirii Bârsana din Maramures;
  5. Bratocea- pas sau trecatoare în Muntii Ciucaş, altitudine de 1283 m, lânga staţiunea Cheia(lângă pensiunea lui Găinuşă, de la Cronică );
  6. Zănoaga- lac glaciar din Munţii Retezat, cel mai adânc, de 29 m; sau zănoage- circuri glaciare sau lacuri glaciare, denumire populară- regionalism);
  7. Negoiu- al doilea vârf din țară de 2535 m, în Muntii Făgăraş;
  8. Pelag sau Peleaga- vârf din Muntii Retezat, altitudine 2509 m, cel mai mare din grupa;
  9. Ţarc sau Tarcu- munte din extremitatea nord-vestica a Grupei Retezat -Godeanu;
  10. Podragu (Mare sau Mic)- lac glaciar din Munţii Făgăraş;
  11. Bâlea- lac glaciar din Muntii Făgăraş, cel mai cunoscut;
  12. Almăj- Muntii Almăjului din Grupa Banatului, prin sudul lor Dunărea a ,, săpat '' cheile  numite Cazane;
  13. Giumalău- munţi situati la sud de Depresiunea Dornelor cu altitudine de peste 1800 m;
  14. Rarău- munti cunoscuti pentru relieful spectaculos din zona ,,Pietrele Doamnei ", situaţi lângă Giumalău, altitudine de peste 1600 m.

duminică, 7 decembrie 2008

Vanuatu - o înghețată sau ce?

vedeti pe harta Vanuatu / Honiara, orasul trecut alaturi este capitala Insulelor Solomon, lângă Vanuatu, este Noua Caledonie ce apartine Franței

Am pus acest titlu, plecând de raspunsul pe care un american l-a dat, când a fost intrebat daca a auzit despre Romania. Bine el nu a spus ca este o inghetata, ci se intreba daca nu cumva România este o.....salata!!!
Asa ca mi-am propus ca din când in când sa scriu si de spre tari necunoscute si indepartate.

In 1980 pe harta Oceanului Pacific aparea un nou stat, nascut deopotriva din munca miliardelor de corali  madrepori - fiinte minuscule ce traiesc putin si lasa in urma lor o cochilie calcaroasa ) dar si a agitatiei magmei (materia fierbinte din interior cca 900 de grade ) din marginea de vest a placii Pacifice . Acest stat pitic de doar 18000 kmp , se numeste pe limba lor Ripablic blang Vanuatu , are statut de membru al Commonwealth-ului (organizatie politico-economica infiintata de Marea Britanie pentru a ajuta fostele colonii engleze , de fapt pentru a mentine controlul asupra lor) si este situata la aproximativ 1000 de kilometri de Papua- Noua Guinee (a doua insula ca marime pe Glob ) si tot la aceasi distanta si fata de Australia, spre est.
Vanuatu are o istorie interesanta, legata de rivalitatea dintre francezi si englezi, veti vedea imediat de ce.
Mai intii sa va spun despre faptul ca au fost descoperite foarte devreme, pe la 1606, de catre portughezul calator Quiros. Este luat in stapinire, insa, de englezi dupa ce este vizitat de marele explorator James Cook ( cel ce cauta Terra Australis, adica pamintul din su , adica Australia ) care le da numele de Noile Hebride, cele vechi fiind in nordul arhipelagului britanic.
Ciudatenii:
  1. Misionarii protestanti trimisi de regina sa-i crestineze pe bastinasi sunt masacrati, adica mincati de canibalii melanezieni din insule;
  2. In 1860 un foarte bogat nobil irlandez, cumpara terenurile agricole de la englezi si de la bastinasi, cica pentru plantatii, si le ofera gratuit francezilor ( sa nu zica cineva ca irlandezii nu le-au tras-o englezilor );
  3. In 1906 apare pe harta politica a lumii o denumire stranie: Condominionul anglo-francez Vanuatu, o ciudata forma de guvernamint;
  4. Cei doi comisari, cel francez si cel englez locuiau in capitale diferite , unul la Vaiaku si celalalt la Port Villa, azi capitala tarii;
  5. Existau la un moment dat 7 spitale, din care 4 in ,, Franta '' si 3 in ,,Anglia'', iar scoli aveau doar francezii;
  6. Erau adminstrate in comun: vama, posta, minele, finantele insa politica se facea separa , caz in care era total ineficienta;
  7. In 1972 , in insule se toarna un film intitulat ,, Printre Canibali " , ce pune bazele unui nou tip de documentar, si anume cel ,, de senzatie'';
  8. In 1944 ia nastere organizatia numita ,,Naked Cult " , in insula Espiritu Santo (cea mai mare ) , care propunea idea de a trai gol, trindavind, in asteptarea nemuriri;
  9. Melanezienii, influentati cultural de polinezieni vorbesc 60 de limbi si au inca o organizare matriarhala a familiei;
  10. Ocupa primele locuri in lume la cultura cocotierului si uleiului de copra, iar terenul arabil ocupa doar 1 % din suprafata tarii;

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Curriculum Vitae- model european

curriculum vitae
format European
Informaţii personale
Nume

Irascu Viorel
Adresa

Str. xxxx xxxx, Bl. x, sc. x, et.1, ap.x Bacau
Telefon

074xxxxxx
Fax


E-mail

v_irascu@yahoo.com / web http://plecatdeacasa.net
http://conflictelelumii.blogspot.com
Naţionalitatea

Romana
Data naşterii

26.06.1972
Experienţa în muncă
• Data (de la – la)

1.09.1996 –
Numele şi adresa angajatorului

Scoala ,, xxxxxx” Bacau, xxxx nr. 1444
Tipul de activitate sau sectorul

Invatamint
Ocupaţia sau poziţia

Profesor de geografie
Activităţile principale şi responsabilităţile deţinute

Educatie: intocmirea documentelor scolare: planificari anuale, semestriale, proiectarea unitatilor de invatare, proiecte de lectie activitatea de predareinvatareevaluare, schite de lectie, materiale didactice auxiliare, consultarea programelor, elaborarea activitatilor de invatare;
responsabil cu aria curiculara Om si societate;
membru in consiliul de administratie;
Gradul didactic I, dobindit in urma inspectiei din 10 mai 2005, media generala 10;
Gradul didactic II , media generala 9,22 sesiunea august 2002;
Definitivat, media generala 9,14, sesiunea august 1998;
Concurs de titularizare sesiunea iulie 1997, Scoala ,, xxxxxx“ Bacau.
Educaţie şi formare
• Data (de la – la)

1.09 .1997-
Temele principale /
abilităţile ocupaţionale

Ministerul Educatiei Nationale, Inspectoratul Scolar Judetean, Casa Corpului Didactic, Scoala;
-Stagiu de perfectionare privind formarea continua a profesorilor in domeniul reformei , Colegiul ,, xxxxx “ Bacau , iunie 2000;
Program de abilitare curriculara , pentru gimnaziu si liceu a formatorilor regionali organizat de M.E.N. si C.N.C. APRILIE – MAI 2000, Busteni;
Cursuri de formare a formatorilor locali, pe problematica reformei, mai 2001, Botosani;
Pregatirea elevilor la centrul de excelenta Bacau in anul scolar 2002-2003;
Cursuri de pregatire privind proiectarea unei unitati de invatare si proiectarea CDS, apriliemai 2001, Botosani; Suport de curs pentru abilitati curriculare cls. V-VIII;
Cursuri de formare in domeniul managementului proiectelor de mediu , organizat de CCD Bacau, iunie 2001; Proiect de mediu Muncel -Iasi;
Cursuri de formare a dirigintilor, Bacau, octombrie 2006, Centrul de asistenta psihopedagogica Bacau;
Colaborator in diverse proiecte scolare interne si internationale pe filiera Comenius.
Titlul calificării acordate


Nivelul în clasificarea naţională
(dacă este cazul)





Abilităţi şi competenţe personale
Achiziţionate în cursul vieţii şi al carierei dar nu neapărat dovedite prin certificate şi diplome formale.



Alte limbi

Limba maternă

-romana;
-engleza: abilitatea de a citinivel mediu, abilitatea de a scrie si a vorbi nivel mediu.
Abilităţi pentru citit


Abilităţi pentru scris


Abilităţi pentru vorbit


Abilităţi şi competenţe sociale
Traiul şi munca alături de alţi oameni, în medii multiculturale, în poziţii şi situaţii în care comunicarea este importantă iar lucrul în echipă este esenţial (de exemplu în cultură şi sport), etc.

-ca profesor de geografie desfasor tot timpul activitati in care sunt implicati mai multi factori: elevi, parinti, colegi, comunitate locala, administratie locala, directori, relatii ce implica munca in echipa, abilitati de comunicare si colaborare;
-membru in diferite comisii: de curriculum, consiliul de administratie, inventar, organizarea tezelor, dirigintilor;
-disciplina pe care o predau presupune si cunoasterea si intelegerea culturii si evolutiei diverselor popoare;
-activitati de voluntariat cu elevii de la clasa unde sunt diriginte, in nume personal sau in cadrul unui proiect religios sau national;
-editarea unei reviste a clasei de catre un colectiv de redactie alcatuit din elevi;
Abilităţi şi competenţe organizaţionale
Coordonarea şi administrarea oamenilor, proiectelor şi bugetelor; la locul de muncă, în activitatea voluntară (de exemplu în cultură şi sport), acasă, etc.

- coordonarea oamenilor si administrarea problemelor este insasi esenta profesiei mele; implicarea in diferite proiecte scolare si extrascolare;
-participarea la diverse actiuni in cadrul centrului de excelenta Bacau; organizarea serviciului pe scoala, organizarea de excursii tematice cu elevii; organizarea simularilor la testele (tezele ) nationale.



Abilităţi şi competenţe technice
Computer, tipuri specifice de echipament, utilaje, etc.

- am absolvit cursuri de initiere in utilizarea computerului, la Colegiul ,,xxxxxx “ Bacau, abilitati in WORD, EXCEL, POWER POINT; cursuri de AEL, la ,Scoala ,,xxxxxx “ Bacau.
competenţe şi abilităţi artistice
Muzică, scris, desen, etc.

- nu am competente deosebite in aceste domenii.
Alte abilităţi şi competenţe
Competenţe nemenţionate mai sus.


Permis(e) de conducere

- permis de conducere categoria B.
Informatii suplimentare


Anexe


vineri, 5 decembrie 2008

Cascada Bâlea -Făgăraş


imaginea cascadei (in fundal) si pragul glaciar ce a creat caderea de apa, se vede si telecabina ce trece chiar pe deasupra acesteia


in spatele nostru erau citeva corturi, ale unor montaniarzi (nu stiu ce au facut dupa ce am plecat, pentru ca la cinci minute a inceput o furtuna naprasnica ce a blocat Transfăgărăşanul pentru doua zile)



Multi ajung pe Transfăgărăşan, fara insa a se opri la Cascada Bâlea la altitudinea de 1234m, de fapt la motelul unde opreste telecabina ce vine de la lacul Bâlea.
Este spectaculos mai ales ca ,,saltul '' facut de firicelul de apa glaciara depaseste 50-60 de metri. Ce se intimpla de fapt, circul glaciar omonim in care se afla vestitul lac glaciar (de altfel cel mai vizitat lac glaciar din Romania si asta pentru ca are ,,norocul '' de a se afla pe traseul singurei sosele transcarpatice de altitudine), este separat de versantul muntelui propriu-zis printr-un prag glaciar (situat la 1600m) alcatuit din roci dure numite sisturi cristaline ce a permis apei sa cada de la o inaltime impresionanta.
Se poate vizita pe un traseu destul de usor de la Complexul turistic Bâlea Cascada- Muntele Netedu-Cabana Bâlea, ce dureaza 4 ore si jumatate pe marcaj cu triunghi rosu.
De altfel trebuie sa stiti ca multe cascade din tara au denumiri apropiate de zgomotul pe care il genereaza caderea de apa: Urlătoarea Bâlei- aceasta despre care vorbim, Urlătoarea- de lânga Busteni, foarte accesibila din statiune, Duruitoarea- din Ceahlău, sau Săritoarea Putnei- lânga trista ministatiune manelistica Lepsa, Saritoarea Ieduţului- din Apuseni, masivul Vladeasa si tot acolo cascada Moara Dracului.

miercuri, 3 decembrie 2008

Platoul Bucegilor- Valea Jepilor


tati si Iani - doi ochelariști         și copii în bufetul de la cota 2000


pe valea Jepilor se poate urca doar vara, imaginea cu zapada este surprinsă în 29 aprilie, iar când am urcat cu telecabina am avut parte și de ninsoare, iar pe platou de un soare arzător


în anumite zone zăpada atingea ;i 50 cm, gardul de protecție al Babelor era îngropat încă în zapadă

Multă lume urcă pe Platoul Bucegilor, mai ales de la Bușteni, cu telecabina situată în spatele Hotelului Silva, dar foarte putini știu despre relieful zonei, așa că am ales să scriu mai mult tehnic decât literar, despre această minune geomorfologica (geomorfologia este știinta despre formele de relief).
Muntii Bucegi au o particularitate geologică și geomorfologică  ce îi încadreaza în categoria sinclinalelor suspendate, adică a unor zone montane cu roci sedimentare (calcare si conglomerate în acest caz) ce au rămas suspendate datorita eroziunii puternice a regiunilor marginale.
Acest element de relief a facut posibilă aparitia a ceea ce numim Platoul Bucegilor, o zona relativ neteda ce contrasteaza cu vârfurile semeţe din jurul său: Omu 2505 m, Caraiman 2384 m, Coştila 2498 m si Bucşoiu 2492 m.

Platoul este situat între abruptul dinspre Prahova (acesta se vede mai ales de la Bușteni și în anumite zone diferenta de nivel între valea Prahovei si marginea platoului este de 2000 m!) si valea Ialomiței care străbatând calcarele din regiune a creat o serie de chei spectaculoase cum ar fi Cheile Ursilor, Cheile Zănoagei și Cheile Tătarului, pentru ca la ieșirea din acestea sa formeze peștera Ialomiței.
Pe acest platou se afla vestitele forme de relief create prin eroziune diferentiala (stratele mai moi de roca sunt erodate mai puternic) si numite Babele- în fapt doua stânci alcatuite din gresii si conglomerate ce au fost erodate la baza, de catre vântul încarcat cu gheata si nisip, rezultând doua ciuperci paralele ce stau ca doua babe ce bârfesc încontinuu, de mii de ani) si bineinteles Sfinxul, o stânca erodata diferentiat cu aspect antropomorf (față umană).

Se stie mai putin despre stânca Ciobanasul, despre stâncile Sfânta Ana sau Franz Iosef si mai ales despre Coltii Morarului- o înșiruire spectaculoasă de ,, dinţi'' calcaroși întilnită în traseul spre vârful Omu (pe dreapta).
Despre vârful Caraiman se stie ca aici este amplasata o cruce înalta de peste 20 de metri si construita de monarhii României, si care lumineaza si domina toata valea Prahovei.
Valea Jepilor, este de fapt o zona adâncita din abruptul prahovean al Bucegilor, paralela cu traseul telecabinei , este foarte abrupta si a luat denumirea de la un conifer subalpin numit JNEAPĂN, ce se întâlnea de la 1700 -1800 de metri altitudine, inclusiv pe platou, au fost însă defrișați în masă de către ciobani, pentru că oile lor ramâneau captive în încrengătura de ramuri întinse pe sol, ale acestor arbuști subalpini.

luni, 1 decembrie 2008

Slănic Moldova - cazare de vară


toată lumea pe mica terasă (noi stam aproape întotdeauna sus, unde este un salon mai mare separat de camere)


un supercurcubeu fotografiat din gradina și un iepuraș mic (doi ani)


parcul central este chiar o buna investitie, vara în chioşcul din centrul parcului, înca mai cântă fanfara!

Pentru ca este aproape de Bacău mergem destul de des acolo, de cel putin patru ori pe an, în diferite perioade. Puteti ajunge pe DN 11 Bacău- Onești- Tg. Ocna, iar la iesirea din orasul Tg. Ocna faceti stânga si atentie la radare pâna în Cerdac, o comuna componentă a orasului.

Slănic Moldova încă trăieste de pe urma gloriei de altădată, când era o staţiune de inters international, iar la cazinoul acesteia(ce rivaliza cu cel de la malul mării) veneau sa joace marile familii nobiliare ale vremii si burghezii nou îmbogăţiţi.
La început veneam în staţiune si ne cazam la hotel Venus, care era mai tot timpul plin de pensionari veniţi la tratament, dar desi modernizat, hotelul si serviciile (inclusiv restaurantul) rămăsesera la nivelul anilor '90, aşa că am parasit ,,zona " după vreo doi ani si am cautat pensiuni în Cerdac (azi comuna suburbana).

Am găsit pensiunea Rodica ( în comuna chiar pe stânga- atentie nu mergeti la pensiunea Margareta unde scârba personalului nu este întrecută decât de nesimtirea manelistilor si nici la Casa Albă unde veti fi puşi sa platiti si ce nu aţi mâncat), de doua margarete care întruneste toate conditiile pentru cineva care doreste sa petreaca un sfârsit de saptamâna agreabil: gazde săritoare, baie pe hol (la trei camere), bucatarie utilata, salon de servit masa si de socializat, gratar în curte cu mese si umbrar si cu râul Slănic trecând pe lânga gradina (ultima data parca era 90 lei cazarea).

Vara mergem în statiune cu baietii si admiram unul dintre cele mai frumoase parcuri din ţară(inclusiv un parculet pentru copii la standarde europene), de altfel puteti vedea si din poze, ca este amenajat cu mult gust.
Din pacate este cam singurul element pozitiv pentru ca aici domneste aceeasi paragina pe care am întâlnit-o în numeroase drumetii prin tara: în zona izvoarelor este jale, doar doua sunt amenajate mai modern restul sufera, aleile si bancile sunt degradate, malurile Slănicului sunt distruse de apele mari din verile trecute.
Intr-un cuvânt mai este mult până departe, însa puteți să mâncati un păstrav bun la păstrăvaria- pensiune din zona.

Daca tot am vorbit despre izvoare sa va spun ca au fost descoperite în 1801 de Serdarul (probabil un titlu nobiliar) Mihalache Spiridon, sunt de tip bicarbonatat, carbogazos, sodic, clorurat, slab sulfuroase (miros urât) si sunt folosite în cura endocrina, afectiuni ginecologice, respiratorii, urinare, cardio-vasculare si biliare (au si diferite denumiri ,,Mihai '' ,, 300 de scări '', ,,Clocotişul '').
Puteti sa va cazati si cu cortul ceva mai departe de statiune, într-un peisaj salbatic, dar unde gasiti si vile de închiriat si un camping cu casute, de fapt doua, dar situate la aproape doi kilometri unul de altul.

Zona statiunii este străjuita de de munti josi ce fac parte din Masivul Nemira (vf. Nemira Mare 1664 m), ce nu depăsesc 1139 în vârful Dobru ( la poalele lui se afla un hotel de trei stele numit la fel) sau 900 de metri în vârfurile Pufu sau Cernica.
De jur împrejurul statiunii se întâlnesc păduri de amestec de fag si conifere, spectacolul floristic fiind maxim primavara si mai ales toamna.Va urma o postare despre Slanic- iarna.


Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...