Mânăstirea Putna

    Dacă ajungeti la Putna, și sunt convins că mulți aţi făcut această călătorie aproape iniţiatică în trecutul religios si istoric al Ţării Moldovei, nu se poate a nu fi rămas surprinși de arhitectura caselor bucovinene (influența germanică se vede în modul judicios de aranjare a anexelor gospodăresti).Tot așa cum cred că vă va surprinde intrarea în mănăstire pe o uşiță mică, parcă pentru a opri privirea păcătoasă, parcă pentru a păstra spiritul religios si pur în interiorul fiecăruia.

    Mi-a plăcut Putna, mai ales că merg în fiecare vară, la rudele care stau într-o casă micuţă (ei o numesc baracă - dar e mai mult decât atât) dar liniștita, curățică și modestă.
Putnenii sunt mândri, ca de altfel toti bucovinenii dar cu acestia este ceva mai special, n-ai cum sa nu stii ca nu este din Putna daca stai de vorba cu el (ei). Aroganta aceasta pe deplin îndreptaţită de istoria locului si de asocierea cu Ștefan cel Mare, îi face atenţi la nuanţe, adică ceilalti nu au în sânge tăria răzeșilor, puterea pădurilor si măretia muntilor si de aceea sunt de alta spiţă,. Se spune despre aceștia că sunt venetici (vicovenii sau jicovenii- aluzie fină la numele dat de români evreilor, adica jidani; horodnicenii, mărginenii, etc).

    Ajungeti la Putna pe un drum național refăcut de actualul preşedinte( n.a. T.Băsescu), pe vremea când era ministru al transporturilor, adica prin Rădăuţi sau pe la Marginea (venind dinspre Suceviţa - Câmpulung Moldovenesc).
Peisajele interesante încep la câtiva kilometri de comuna, cu dealuri acoperite de păduri sau fâneţe, ce te lasa sa ghicesti ce urmeaza pentru ca la un moment dat se deschid, lăsându-ţi privirea sa îmbratişeze microdepresiunea în care se întâlneste râul Putna cu Veţăul, cu Putnişoara si cu Glodu, râuri vinovate de formarea acestei depresiuni.

    Indicatoarele vă vor conduce la mânăstire, una dintre cele mai frumoase si mai faimoase din nordul tarii, poate veti ramâne dezamăgiti sa constatati ca nu este pictata la exterior, pentru ca multi confundă Voroneţul sau Suceviţa, cu celelate mânăstiri si cred ca toate au pictura veche pe ziduri.
Mânăstirea este mai degrabă o fortareată, cu rol de aparare în vremurile domnitorilor moldoveni, cu o incinta bine dimnesionată si cu Dealul Crucii ce străjuieste întreaga zona, sus acum, este o cruce înalta si luminata noaptea.
De fapt sunt două dealuri, pe primul mai mic se afla o cruce de piatră iar pe al doilea, mai mare acea cruce impunatoare, pe deal find scris cu copacei mici numele de STEFAN .
Cei mai multi vor sa ajunga si la chilia lui Daniil Sihastru, în fapt o stâncă enormă , în care se spune ca si-a făcut un pat sărac de piatră si o ferăstruica, muncind ani întregi celebrul de acum, sfătuitor al marelui domnitor moldovean.

Atenție că drumul nu este foarte bun spre chilie, nu inteleg de ce nu sunt alocate fonduri, podul de peste Putna este semimodernizat iar cel de peste Veţău a fost distrus de inundatiile din aceasta vara (2008).
Mă gândesc vara, când văd câte masini si autocare încearca sa ajunga la Chilie ca este impardonabil sa nu poti face un drum ca lumea spre un obiectiv turistic care primeste mai multi vizitatori, cred, decât nu stiu ce muzeu sofisticat din Bucuresti sau de aiurea.

Am să închei tot cu oamenii din comună, care au o blândețe anume pe care o maschează foarte bine sub aparenţa durității, probabil pentru ca au conviețuit aici în comună sute de ani români, polonezi, ruteni, ucraineni, germani ( zipţeri- veniți din sudul și vestul Germaniei, Austria si Cehia) și multi evrei, în fapt un turn al lui Babel din care n-au mai rămas decât românii și câțiva rătăciți, ce n-au avut curajul să plece din țara de adopţie.