Durău-aşa şi aşa

 







Nu mi-a plăcut niciodată Durăul, dar am ajuns acolo cu elevii la Hotel Bistrița (acceptabil, sala mare, camere curate), apoi mai jos de Durau, la Pensiunea Ioana am petrecut pe cinste cu prietenii, într-o seară de februarie cu grătar, țuică si vin fiert la minus 10 grade.
Altadată am fost la Pensiunea Lebăda si m-am simtit relativ bine și unde am gătit în curte, la aer curat. 

Totuși, ce nu mi-a plăcut ?
Atmosfera de sat uitat de lume între munti, peisajul dezolant cu versanți despăduriți (singurul rămas împădurit este Ceahlăul), case în paragină si case de vacanță în constructie, magazinul sătesc cu aerul unui vestigiu comunist, tarabele cu nimicuri scumpe, drumul din statiune plin de gropi și de pietre de la ultima revărsare a pâraielor din zona. 

Sau poate era hotelul părăsit si bântuit de la buza padurii, pensiunile putine si mici, cu așa zise restaurante scumpe, mucegaite, cu chelneri pusi pe harță si pe ciupit fraieri (cel putin doua faze am trait acolo) gropile lăsate pe dealuri de către alunecarile de teren, pensiunea Vânătorul care între timp a ars, drumul prea lung pâna acolo si multe altele.
Mănăstirea și Mitropolia Moldovei au revendicat tot, dar absolut tot ce se putea de la terenuri si clădiri pâna la munți, pietre și păduri si ape, plus hotelul numit astazi ,,Pelerinul ", cât de rău le merge se vede dupa ultima biserica construita în incinta mănăstirii.
Nu vreau sa fiu rău si sa vorbesc aiurea pentru că în definitiv nu iau numele Domnului în deșert, dar mi se pare ca pe undeva se exagereaza si se urmăreste ca lucrurile sa rămănă așa cum sunt, adica PARAGINA, pentru ca cei care stăpânesc acum zona să o poata exploata în voie.

De bine- priveliștea asupra Ceahlăului (munte simbol pentru Moldova, înca de pe vremea lui Dimitrie Cantemir, alt.max. 1911 sau 1907 m, vârful Toaca si Ocolasul Mare, alcatuit din conglomerate si calcare, ce genereaza un relief ciudat cu stinci erodate de vânt numite Panaghia sau Dochia ori Cascada Duruitoarea de pe traseul spre vârf) asta daca nu prindeti ceata și muntele acoperit pâna la poale de aceasta.
Un serviciu de salvamont cât de cât pus la punct, bine dotat si cu hărți complete ale zonei Ceahlău- Izvorul Muntelui.
Pârtia de sanie și schi destul de buna pentru neinitiati si pentru cei ce n-au ajuns în Alpii Austriei, cum suntem si noi (desi trebuie sa treci prin terenul mănăstirii ca sa ajungi la pârtie, daca se enerveaza călugarii pe păginii ăștia care striga ca nebunii si inchid poarta).
Cel mai bine se mănânca cred la Bradul si la Bistrita, cele doua hoteluri unde s-a investit câte ceva în modernizare.
Trist, dar asta este România turistică. Mergeti si vedeti daca mai aveți chef...