Cheile Nerei și Lacul Dracului

lacul de un albastru sidefiu (cred!!)

Nera curge liniştită la baza stâncilor de calcar

la intrarea în chei, locul unde valea începe să se îngusteze

Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeti pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane. Dacă veniti din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceti dreapta, spre Iablanita, urmați drumul spre Oravița sau Anina.

O mențiune geologico-geomorfologică trebuie făcută la trecerea prin scurtele Chei ale  Globului, unele dintre puținele chei ,, săpate" în şisturi cristaline- o categorie de roci metamorfice, cu structura şistuoasă, precum foile unei cărți și cu o cantitate apreciabilă de mineral de mică.

Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici trebuie să faceți spre Dalboşeţ și apoi spre Șopotu Nou, înainte de intrarea în aceasta ultimă comună faceți dreapta spre podul de peste Șopot și mergeti pe drumul de țară, uneori îngust, alteori mai lat destul de desfundat, până dați de primele case (distanța dintre ele poate fi de câțiva kilometri). Bozovici reprezintă a doua denumire a marii depresiunii intramontane de aici, străbătută de Nera, numită Almăjului, după numele munților situati în sudul acesteia, cu o altitudine max. de 1224 m în Vf. Svinecea Mare.

De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară Cheile Nerei- Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc, nici urmă de indicator, chiar rudimentar, din aceasta cauza este bine să întrebați pe la țăranii din zonă.

Revin și vă spun să lăsati mașinile cu garda mică la sol, undeva la ultima casă cu mulți câini, și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri, peisajul este super, puteți mânca mure pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.

Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera, deși te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe portiunea explorată de noi, apa este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre, apropo, Nera se varsă în Dunare chiar la intrarea acesteia în țară, lângă Baziaș), stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine, dar par rupte din Ceahlău sau Rarău.

Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos, și de care sincer, nu auzisem.

Pentru a ajunge la el trebuie să treceti prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul apei).

Izbucul reprezintă un izvor carstic subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă, la intervale regulate, ele sunt întâlnite cu precădere  în Apuseni, cel mai cunoscut dintre acestea este Izbucul Galbeni.

Se poate campa lângă lac, noi am gasit 7 corturi acolo!!!

Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt o legendă despre un localnic, care-l păcălește pe Aghiuță, să rămână pe fundul lacului pe vecie.

Lacul este ascuns aproximativ jumătate în gura unei peșteri numită, cum altfel, Peștera Dracului și are  200 de metri în diametru și vreo 7 metri adâncime, iar copacii de deasupra pereților abrupți și-au unit crengile într-o coroană perfectă, parcă pentru a-l proteja de oameni.

Atenție, vara în zilele călduroase de iulie, pe stâncile de pe malul lacului vegetează la soare vipera cu corn și vipera comuna, iar prin desișuri găsiți faimosul scorpion carpatic( Euscorpius Carpaticus) a carui înțepătură nu este fatală. Ca o micuță curiozitate, am găsit un asemenea exemplar, mort, lângă pădure, pe trotuar în Băile Herculane.

Anonima de la comentarii, pe numele ei Andreea, mi-a trimis un link cu un blog interesant cu poze superbe, făcute la Ochiul Beiului. Multumesc.

Enjoy!