Pierd acel fin simț al realității și nu mai ajung să înțeleagă lumea complexă din jurul lor, deși ei au impresia tot timpul că dețin adevărurile absolute. Si se comportă ca atare. De fapt, cred că le este frică, pentru că realizează că nu mai stăpânesc nimic din ce înseamnă realitatea asta bulversantă și derularea rapidă a lucrurilor. Rămân tot timpul în off side... Sunt niște resorturi interioare care îi aduc și îi duc în același timp în zone ciudate, văd conspirații nenumărate și o lume care le vrea lor răul, și celorlalți... și lumii.
Să dau și exemple: Flooorin Călinescu, un tip destupat o bună bucată de timp. A intrat într-un con de umbră(asta să fie? orgoliul?) și elucrubează pe la podcasturi și televiziuni obscure. Cornel Nistorescu, care a scris ani de zile la Evenimentul zilei, articole de excepție și editoriale răvășitoare, a început cu afilierea la cloaca de la A3, de acum niște ani buni, sfârșind prin a nu mai fi băgat în seamă de nimeni. Florin Zamfirescu și Dorel Vișan, doi actori legendari, care au cotit-o pe calea putinistă, anti orice, supărați pe orice și oricine; L-as aduga si pe Mircea Diaconu, prietenul lui Dan Voiculescu Felix, dar despre morți numai de bine. Mircea Dinescu cu niște poziționări cel puțin ciudate. Cea mai răvășitoare este cea legată de cât de multe s-au făcut în comunism și despre cum s-a ridica țara asta... El care a părea că a înțeles cât rău, la nivel societal a făcut această orânduire inumană și anacronică. Trist.
Sunt convins că odată cu adâncirea în andropauză vor urma și alte modificări cognitive legate de percepția realităților și exacerbarea nostalgiilor. Adrian Sîrbu care elucrubează zilnic la minuscula lui creație tv unde își expune ocultele și tenebrele, un alt om pe care l-am citit și apreciat Ion Cristoiu, cu fiecare zi ce trece mai lovit de forme de negare a realităților și de opacizare a percepțiilor despre evenimentele globale.
Spre cugetare, hai să privim și la alte personaje care din punctul meu de vedere nu și-au schimbat punctele de vedere și atitudinea sau realismul, chiar dacă au depășit o vârstă. Au rămas cumva consecvenți propriilor principii și moduri de gândire și vedere a lumii.
CTP, atât de nesuferit pentru unii, nu și-a schimbat cu o virgulă discursul critic la adresa politicienilor sau a comunismului în ultimii 30 de ani. Traian Băsescu, răul absolut pentru mulți, are niște poziționări foarte echilibrate de când nu mai este la vârful politicii. Andrei Pleșu, esențial de revelator în toate ieșirile sale publice. Victor Rebengiuc (92 ani!), cu o atitudine tinerească și curată față de lumea murdară din teatru și din societate. Stelian Tănase, care reușește să fie cerebral și analitic, în ciuda îmbătrânirii evidente din ultimii ani. Sau gândiți-vă la Robert de Niro și toată pleiada de mari actori din generația lui, Regele Charles cu un mod de a vedea lumea, natura și politica cu mult peste tot ce reușesc britanicii (și nu numai ei) să vadă, Regele Mihai și Prințesa Margareta, cărora le-am citit niște discursuri excepționale. Mircea Cărtărescu care în pragul celor 70 de ani este de o claritate a discursului și o valoare a scrisului mult peste tot ce poate oferi literatura contemporană, nefiind astfel de mirare zecile de premii câștigate pentru valoarea cărților sale. Istoricul Neagu Djuvara și filozoful Mihai Șora care în pragul celor 100 de ani, vorbeau, povesteau și analizau excelent situațiile social-politice din jurul lor.