Schiul alpin si snowboarding-ul sunt lucruri superbe, care nu trebuie demonstrate celor care citesc aceasta pagina. Admirand peisajul de pe telescaun sau a sta la soare cu ochii inchisi, coborarea pe partia proaspat batuta cu ratrak-ul: este incontestabil un sport minunat. Insa din ce in ce mai multi nu sunt satisfacuti de schiatul pe partii. La inceput aluneca doar 1-2 m pe zapada neatinsa pe langa partii, apoi 10, 20, 100 m, dupa care urmeaza coborarea sub telescaun, padurea, suprafetele cu zapada neatinsa dintre partii. Exista persoane pentru care schiatul pe partii devine plicticos, devenind astfel adepti al freeride-ului.
Anul trecut s-a intamplat pentru prima data sa ma bucur de schiatul inafara partiei, pe zapada neatinsa. Am observat ca si altii coboara pe acolo si m-am gandit sa incerc si eu, ce as putea pati, eventual niste cazaturi in zapada unde nici nu ma pot lovi. Nici nu m-am gandit ca un pericol mare ma paste peste tot, acolo unde s-a adunat o cantitate mare de zapada: avalansa. In Romania nu crestem fiind constienti de lumea inalta a muntilor, de fenomene si conditiile meteo ce domnesc pe acolo. Aceste cateva zile, pe langa faptul ca ofera multa distractie, sunt si foarte utile, oferindu-ne informatii vitale in anumite cazuri.
La inceputul lunii decembrie am participat la un astfel de curs de 3 zile, unde am luat cunostinta despre schiul de tura si avalanse. Pana acum, ori de cate ori ii priveam pe cei care se chinuiau sa urce partia ma intrebam daca sunt normali. Dupa 3 zile de tura de schi afirm hotarat: sunt Normali!
Schiul de tura e un sport superb, aveti nevoie de schiuri de tura speciali, legaturi speciale in care daca dorim putem sa fixam calcaiul la coborare, si sa-l ridicam la urcare, niste bocanci de schi comozi, si piele de foca pe talpa schiurilor. Bineinteles ca aceasta nu este piele adevarata, ci un material sintetic care permite alunecarea in sus a schiurilor, dar alunecarea inapoi nu, astfel putem avansa in sus. Pe langa acestea mai este nevoie de bete si haine specifice de schi: geaca, caciula, manusi, etc. Urcatul este obositor intr-adevar, dar este compensat de faptul ca nu exista bariere: nu esti legat de teleschiuri, poti urca peste tot: printre brazi, pe vai parasite, coaste abrupte.
In dupa-amiaza primei zile, ne-am luat schiurile si ne-am gandit ca deja putem urca, moment in care indrumatorul nostru ne-a inmanat cateva lucruri ciudate, spunand ca fara acestea nu facem nici un pas. Nu prea intelegeam de ce as avea nevoie de lopata pe munte, la ce foloseste obiectul galben, care l-am legat de mine, si pentru ce imi trebuie sonda cand nici nu am baut nimic. Incet a iesit la iveala rostul acestora. Aici mentionez, ca acest articol nu prezinta stiintific lumea avalanselor, pentru acest subiect vom incepe un sir de articole. Imi prezint doar primele impresii si experiente acumulate la un curs despre avalanse.
Atat inaintea turei de schi, cat si in timp urcarii si odihnei, insotitorul ne impuia capul. Cea mai buna strategie in legatura cu avalansa: ocolirea acestora. Hmm, cine s-ar fi gandit? Bine, dar cum? Bineinteles, trebuie urmarite avertizarile de avalansa, prognozele (ex. pe site-ul www.lawinen.at). Nu strica sa stim ce vreme ne asteapta. Fireste, daca nu este cod rosu de avalanse, inca nu inseamna ca nu te poti trezi cu cateva sute de m³ de zapada in gat, pe un teren rau ales. Indiferent ca urcam sau coboram, locul in care vrem sa schiem trebuie ales foarte atent. Nici nu stiu daca informatii legate de acest lucru se pot gasi in carti sau pe internet. In orice caz, indrumatorul ne-a oferit multe informatii utile despre cum putem stabili din ce directie sufla vantul, unde a dus zapada, unde este acumulata o cantitate mare de zapada, unde pandeste pericolul.
Am aflat multe despre pericolele datorate reliefului, despre efectele vantului, iar apoi am trecut la informatiile legate de zapada. Sa fiu sincer, mie mi s-a parut ca aceasta este o ramura aparte a stiintei. Am scos lopata din rucsac si am sapat un asa-numit profil de zapada. Acesta trebuie inchipuit astfel: am sapat o groapa adanca in zapada, daca e posibil pana la pamant, lasand un lateral taiat drept, obtinand astfel o sectiune de zapada: acesta fiind profilul de zapada. Se poate constata deja la prima vedere ca zapada este constituita din straturi de culoare si compozitie diferite. Depinzand de cand a nins, starea vremii in timpul ninsorii, dupa aceea cu cat s-a incalzit vremea cand urmatorul strat s-a depus, multi factori influenteaza felul cum se leaga straturile intre ele, cat de stabila e zapada sub straturi. Aceasta reprezinta cheia stabilirii pericolului de avalansa. Deoarece in timpul avalansei este vorba despre alunecarea straturilor de zapada, prin analiza profilului de zapada putem constata cat de usor poate aluneca unul dintre straturi. Profilul trebuie analizat nu doar cu privirea ci si cu mana, pentru a simti calitatea anumitor straturi.
Seara, am ascultat diverse teorii privind avalansele, ilustrate cu fotografii. Am aflat, ca daca te prinde avalansa si te ingroapa, nu ai nicio sansa sa te misti, in cel mai bun caz iti poti misca degetele mainilor. Este ca si cum ai fi turnat in beton, pana si cel mai puternic om, inconjurat de tone de zapada, nu poate reusi altceva decat sa-si rupa musculatura prin fortare. Singurul lucru pe care il putem face cand simtim ca nu exista scapare, este sa incercam sa tinem mana in apropierea gurii, ca atunci cand s-a oprit avalansa, sa putem sapa o mica gaura in jurul gurii pentru a putea respira o vreme. Tot ce putem sa facem in continuare este sa ne stabilizam respiratia si sa asteptam sa fim salvati.
Dar cum suntem gasiti? Aici intra in scena micul obiect galben (sau de alta culoare): emitatorul, care nu doar emite ci si receptioneaza. Toti cei care privesc cu seriozitate schiul de tura si freeride-ul in occident, poarta emitator. Cei economi considera ca nu merita investitia, poate tocmai de aceea mor, de exemplu, mai multi romani in avalanse decat austrieci. Ideea este, ca in avalansa singura sansa de a scapa cu viata este emitatorul. Daca te-a ingropat avalansa, si in cel mai fericit caz traiesti cateva zeci de minute, dupa care te sufoci. Singura ta sansa reala este daca te gasesc companionii tai.
A doua zi, in bataia stralucitoare a soarelui, ne-am pus schiurile si echipamentul ciudat si am pornit sa exersam cum trebuie sa ne salvam camarazii. Nu numai de aceea trebuie sa ai la tine emitator ca sa fii gasit, ci si pentru a-ti putea cauta colegul disparut. Indrumatorul nostru a ascuns un emitator, ingropandu-l adanc in zapada, sarcina noastra fiind gasirea lui, simuland astfel cum e sa cauti pe cineva ingropat de avalansa.
Primul pas a fost reglarea emitatorului de la emitere la receptie, care arata daca pe o raza de 50 m se afla cineva. Aparatul arata cate semnale preia, la ce distanta si in ce directie se afla cel disparut. Cu putina experienta, te poti apropia destul de repede, iar daca aparatul indica doar 1 m pana la cel disparut, se poate scoate sonda mult-amintita. Aceasta este o teava rigida, compusa din mai multe parti, cu ajutorul careia cautam persoana disparuta, prin infigerea repetata a tevii in zapada. Poate ca pare o metoda relativ drastica, dar daca ne-am intreba camaradul care se sufoca sub zapada daca e problema sa il lovim de cateva ori cu o teava, probabil nu ar ezita sa raspunda. Merita cateva vanatai sau rani usoare pentru a-l gasi repede.
Daca reusim sa-l localizam cu sonda, putem incepe sa sapam. Ritmul este foarte important, fiecare secunda poate insemna viata. In unele cazuri, indepartarea mai multor metri cubi de zapada nu este usor, de aceea trebuie lucrat cu intensitate maxima si in schimburi. O regula importanta este sa nu incepem sapatul exact deasupra persoanei, deoarece daca batatorim zapada am putea fi chiar noi cei care sa comprimam putinele bule de aer din zapada, care i-au permis sa respire, acesta sufocandu-se in careva minute.
Mai exista un obiect care ne-ar mari sansele de supravietuire: sacul de aer. Montat pe rucsac, acesta seamana foarte bine cu airbag-ul de la masina, putand, la fel, salva vieti. Daca simtim ca ne ia avalansa si nu mai avem scapare, tragem de un maner, care umfla un balon cu aer comprimat pe spatele nostru. De ce este util acesta? Pentru ca greutatea noastra specifica va fi mai mica, si astfel avem sanse mai mari sa ramanem la suprafata zapezii. Daca avem noroc, avalansa nu ne ingroapa atat de tare, iar cand se termina, ne scuturam doar putin si putem merge mai departe. Daca nu suntem atat de norocosi, este posibil ca o parte din sac sa ramana afara din zapada, astfel suntem mai usor de gasit.
Nu ne-am petrecut timpul doar cu exercitii de salvare, ci am inaintat printre arbusti superbi cu schiurile noastre, iar apoi am urcat pe o coasta. Aici am simtit cu adevarat cum este sa urci pe munte fara telescaun. Dar privelistea minunata a compensat efortul, iar coborarea prin locuri neumblate a fost de asemenea placuta.
Mai este mult de povestit despre avalanse, felurile de avalanse, modul lor de formare, salvarea celor prinsi, mijloace tehnice, dar acest articol prezinta doar o particica din aceasta lume. Daca doresti sa afli mai multe despre aceasta tema, citeste urmatoarele articole pe aceasta tema, sau inscrie-te la un curs de cunoastere a avalanselor, vei avea parte de o experienta inedita!
In cazul in care aveti nevoie de orice informatie suplimentara va stam la dispozitie de luni, pana vineri la date de contact de mai jos:
Luati legatura cu noi prin:
- Tel./WhatsApp: 0040 744 626 897
- Facebook Messenger: www.facebook.com/
- E-mail: info@skimania.ro
- Website: www.skimania.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu