Martie 2010
Am
rămas surprins să aflu că există în România şi biserici monument prezente pe
lista patrimoniului mondial, care au şi altceva (acel...altceva căutat de toți)
în afară de fortificaţii și picturi. Aceasta biserică menţine sau ascunde în
turnurile sale un obicei multisecular şi unic în lume, anume depozitarea
produselor de şuncă şi slănină din sat.
Acest
obicei se mai practică sporadic în câteva comunități reformate sau catolice din
țară, multe din turnurile fortificațiilor numindu-se ,, ...al Slăninilor".
Ideea de comunitate unită, de
înțelegere între membrii ei este atât de bine reprezentată de obiceiurile din
zonă încât, deşi nu sunt secui, sunt mândru că asemenea tradiţii se mai
respectă în ţara mea. Biserica din Dârjiu, județul Harghita este situată la 20 de
kilometri de Odorheiu Secuiesc, pe drumul spre Sighişoara. Undeva după
Feliceni, faceţi stânga şi urmăriţi panglica de asfalt îngust și modernizat(!)
care vă duce până în comună. Aici, surpiză,
drumul nu mai este asfaltat ci foarte desfundat. De fapt, nu este o surpiză pentru ţara noastră. S-or fi
terminat banii chiar la indicatorul cu patrimoniul mondial UNESCO.
Oricum, peisajul este fabulos și
aduce oricui aminte de stilul de viață transilvănean, cu obiceiurile lor
domestice, în care se amestecă influențele germane, maghiare și românești. Doamna care ne întâmpină la portița joasă cu țâțâni ruginite
este soția pastorului unitarian și un fel de ghid al bisericii.
Rămânem uimiți de zona de incintă a
fortificației plină cu obiecte vechi, un adevărat muzeu în aer liber, cu lăzi
uriaşe pentru depozitarea cerealelor, cu căruțe cu roţi de lemn şi mici
cămăruţe renovate, unde vara, drumeţii sunt ospătaţi cu ceapă, urdă, şuncă şi
slănină.
În interior nu putem fotografia,
pentru că pictura ce-l înfăţişează pe Sfântul Ladislau și cărămida cu
inscripţie runică din secolul XIII, se pot deteriora. Este ușor de înțeles aspectul, mai
ales că doamna se exprimă politicos de stricat în limba română, astfel că
tiptil și puțin încurcați ne îndreptăm către amvonul şi altarul bisericii, unde
se ţin slujbe încă din secolul al XIV lea.
În acele timpuri, după marea invazie
tătară, se vorbea despre o biserică a cărei apariţie, spune legenda, a fost
anunţată de o stea. Iniţial a fost construită în stil romanic- tip hală- apoi
transformată în stil gotic cu ziduri cu contraforţi. Întrebăm din nou despre
şuncă şi ni se spune că tradiția este ca, până la Crăciun și un pic după aceea,
oamenii ţin slăninile în casă, după care , odată cu
venirea primăverii mută hălcile afumate în turnul/ bastionul de vest, unde
microclimatul și aerarea specială fac ca aceste ,,porcării" să devină
absolut delicioase.
Nu este singura atracție, apa din
fântâna cetăţii este considerată miraculoasă și este folosită de pastorul
reformat la botezuri, iar tot aici, ciobanii mulg oile și obţin un caş şi o
urdă nemaipomenită, după o rețetă numai de ei știută.
Pe stema bisericii stă scris în maghiară - ghidul ne
traduce:
,, Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul
lupilor; fiţi întelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii"
(Matei 10:16)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu