Nu voi intra în amănunte despre istoria acestui lăcaș de cult unic ca poziționare, ci îmi propun doar să semnalez iubitorilor de frumos, pelerinilor și căutătorilor de liniște sufletească această zonă superbă.
Ajungeți aici foarte ușor din Vatra Dornei, spre comuna Panaci, unde în centrul comunei faceți stânga, pe un drum betonat.
Ultima parte a traseului este mai abruptă și destul de desfundată, nerecomandată pentru soferii începători.
Drumul urcă până la 1700 de metri, marcând în punctul unde se află crucea( un cuib de mitralieră din primul RM), borna care separa regatul României de Imperiul Austro-Ungar.
Undeva prin pădurile din preajma mănăstirii de azi s-a refugiat părintele Ilie Cleopa, în anii crunți de prigoană comunistă, ascuns de răcoarea unui conifer secular, în a cărui rădăcină și făcut culcuș vreme de peste 6 ani.
Din acest punct de belvedere cuprinzi cresta Munților Bistriței, Călimanii, Rarăul, Munții Rodnei, Cehlăul și zona Bârgăului dar și depresiunea Dornelor cu orașul stațiune și cu întinsa comună Panaci.
Tot de aici poți face trasee turistice montane spre Barnar( Munții Bistriței), Pasul Păltiniș( trecere dinspre orașul Broșteni prin Dârmoxa spre Panaci) și Cheile Zugrenilor.
Schitul de la 1933, ctitoria preotului Iosif Achirilei, este continuat azi de o mănăstire de călugări cu hramul Nașterea Maicii Domnului, asta și pentru că se apropie 8 septembrie.
La biserica propriu-zisă se adugă un paraclis cu hramul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, o peșteră pictată numită Sfânta Cruce și o alta mai micuță închinată Sf. Antonie cel Mare , plus crucea de pe Piatra Tăieturii și o casă de oaspeți de 50 de locuri.
Priveliștea de pe terasa Pietrei Tăieturii |
Frumoasa biserică din Panaci |
Pentru iubitorii de bureți, iată și o mică captură de hribi |
Un comentariu:
Ce priveliste minunata! Multumesc pentru recomandare. Poate vom ajunge si noi acolo intr-o mica vacanta.
Trimiteți un comentariu