luni, 21 octombrie 2013

Barajul Gura Apelor- Retezat- cel mai înalt din țară

Mult timp am fost convins că barajul de la Vidraru, este cel mai înalt din țară. Asta până când am citit undeva că la Gura Apelor( Apei) se află unul cu DOI METRI  mai înalt.
Auzisem de Gura Apei, știam că este pe Râul Mare, afluent al Streiului, și că aici s-au făcut amenajări hidroenergetice de anvergură.

Nu mai rămânea decât să ajung în RETEZAT. Cam departe pentru gustul meu și dificil de organizat o ,,expediție" până acolo, însă dorința era mare...


Știți cum este, tot ce e frumos este și departe de casă.

Vara asta am ajuns în Retezat, ne-am cazat undeva în satul Clopotiva, comuna Râu de Mori și ardeam de nerăbdare  să vedem barajul și lacul de acumulare. Drumul te duce către acumulare pe un beton mâncat pe alocuri de ploi, după care ajungi la bariera de intrare în Parcul Național Retezat, unde plătești o taxă de acces cu mașina.

După câteva sute de metri ajungeți pe baraj. N-aș spune că m-a impresionat foarte mult, nu este spectaculos, nu stă parcă suspendat desupra uni hău, ca la Vidraru sau Bicaz, dar bucuria de a te afla pe cel mai înalt baraj și sălbăticia locurilor,  te umple de ceva adrenalină.
Ce mai este adevărat, este că barajele din beton în dublu arc sunt și cele care îți taie respirația, chiar dacă unele nu au decât 20-30 de metri înălțime, și mă gândesc la cele de pe Latorița sau de pe valea Sebeșului.

La impresia asta, de baraj oarecum comun, a contribuit și vremea mai mohorâtă, care făcea pozele mai întunecate dar și faptul că nivelul lacul era la jumătate, astfel ca apa nu atingea barajul, iar ceva mai în larg apăreau chiar insulițe. Pozele mai ,,însorite" le-am făcut la întoarcere.
Vizitarea barajului și admirarea lacului se pot face combinat cu o tură până la Bucura, drumul pietruit și foarte îngust, pe alocuri, vă duce pe valea Lăpușnicului până la Gura Bucurei, de unde în 2 ore și jumătate, ajungeți la cel mai întins lac glaciar din țară.

Date tehnice:
- cel mai înalt baraj din țară- 168 metri;
- lungime coronament- 460 metri;
- lățimea barajului la bază- 574 metri;
- volumul apei din lac- 210 mil.mc;
- suprafața lacului- 373 ha;
- total volum corp baraj- 10 452 600 mc(anrocamente, argilă, filtre, balast);
- lungime lac- 7 km;
- adâncime max.- 80 metri;



2 comentarii:

Traveling Hawk spunea...

O zona pe unde nu mi-au umblat pasii de tare multa vreme, iar daca ai si un articol despre Bucura si surorile sale din jur, m-ai facut fericita, Viorel!

Viorel Iraşcu spunea...

Sarut mana,
Va veni , va veni si acela.
Cu respect.

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...