Cetatea Câlnic- Alba. Monument UNESCO.

Accesibilă dar necunoscută, în sudul județului Alba, în acel ghimpe administrativ care se înfiripă între Hunedoara la vest  și Sibiu la est, se află singura dintre cetățile transilvane din patrimoniul mondial( în 1999 este inclusă pe lista UNESCO), care aparține acestui judet. Celelalte cetăți și biserici fortificate săsești se află pe teritoriul județelor Sibiu ( ex. Valea Viilor), Brașov( ex. Prejmer și Viscri) și Mureș( ex. Dârjiu și Biertan).




Pe drumul național 67 C, care în zona montană poartă numele de Transalpina, și care se termin
ă la Sebeș, întlâniți comuna Șugag. Aici faceți dreapta( dacă veniți dinspre Obârșia Lotrului) spre comuna Câlnic. Drumul vă va purta printre culturile de porumb și viile sătenilor, pe o panglică de asflat parcă prea îngustă pentru două mașini, dar măcar este asfalt!

Centrul comunei Câlnic aduce cumva aminte de trama stradală tipică pentru fostele localități săsești, dar magaziunul universal de vis a vis de cetate strică tot farmecul.
De fapt îți aduce aminte de coșmarul comunist. Căruia, culmea, îi datorăm refacerea ansamblului fortificat între anii 1961-1964, prin Direcția Monumentelor Istorice. Tot atunci au loc și săpături arheologice în incintă și în jurul cetății.



 Asociația care se ocupă de adminstrarea cetății se numește Ars Transilvanie, și este un model de organizare și de popularizare a patrimoniului nostru național și implicit universal, fiind patronată de un institut aflat sub egida Academiei Române.

Originea cetății se pierde în negurosul secol al XIII lea, cand greavul( boierul, primarul) Cheel/Chyl/ Kelling ridică donjonul central, numit azi Siegfried, și primele întărituri exterioare cu ziduri de 4 metri înălțime.
În secolul al XV lea un urmaș( Ioan Gereb de Vingrad) al acestor nobili vinde proprietatea obștii sașilor din zonă, iar acestia încep reamenajarea cetății după principiile binecunoscute ale bisericilor fortificate din Transilvania.


Transformată în cetate tărănească cu rol de apărare, aceasta începe să capete aspectul de azi, cu două rânduri de fortificații, cu contraforți, metereze, turnuri și locuințe pentru paznici

Donjonul este înălțat și ajunge astfel la 20 de metri, apar cămările pentru alimente și locuințele interioare( folosite ca refugiu în caz de atac) precum  și turnul cărnii, sau Fleischeturn, situat pe latura de SE, și destinat păstrării produselor de porc.
Într-o altă postare despre biserica fortificată din Dârjiu vorbeam despre turnul slăninilor, articol preluat și de Evenimentul Zilei.




Tot în acea perioadă(1450-1600) apare în centrul fortificației și capela evanghelică, folosită de sași mai ales ca biserică de iarnă. Începând cu secolul al XIX lea cetatea este părasită, rolul ei de apărare dispare, ajungând o ruină, asta până la restaurarea ei.

Azi, asociația mai sus amintită are grijă de cetate, prin bunavoința parohiei evanghelice din zonă, asta deși sașii au plecat de mult. Cred însă, că ar fi mândri să vadă că moștenirea lor culturală și istorică este pe mâini bune.








La intrarea prin barbacană( tunelul îngust care străbate cele două rânduri de fortificații) în incintă, te întâmpină o muzică barocă perfect armonizată cu spiritul și arhitectura locurilor. În capelă se țin concerte de muzică clasică și religioasă, iar în turnul principal sunt expoziții de obiecte artizanale, picturi sau unelte tradiționale.

 Deasupra altarului stă scris  în limba germană, cu litere mari, un citat din biblie care s-ar traduce cam așa:,, Înțelege, sunt alături de voi în fiecare zi până la sfârșitul lumii"
Există, de asemenea, și o bibliotecă a asociației și un mic magazin cu suveniruri, neașteptat de bine dotat, cu obicte dar și cu...vinuri, care au prețuri rezonabile. Vinul luat de acolo, și produs în podgoriile Albei,  pe care l-am... băut, este absolut savuros.

Și nu uita să dai LIKE!