Pe versanţii sudici ai Munţilor Bucegi îşi face loc, cu greu, râul Ialomiţa
săpând o succesiune de chei, întrerupte de două lacuri de acumulare: Scropoasa(
ceva mai mic, la 1250 m )
şi Bolboci( mai mare la 1460 m ).
Plaiurile Bucegilor care reprezintă leagănul drumeţiilor montane au peisaje
impresionante, descrise şi umblate de marii întemeietori ai turismului de
drumeţie printre care, legendara Bucura Dumbravă, Moş Butmăloi sau Emilian Cristea.
În marele sinclinal al Bucegilor, în partea centrală a acestuia îşi fac loc stratele de calcare jurasice care au creat
marile abrupturi ale Guţanului, Strungilor şi Tătarului, şi tot în ele Ialomiţa şi afluenţii ei au creat nu mai puţin de şase sectoare de chei, de la nord la sud: Cheile
Urşilor, Cheile Peşterii, Cheile Coteanului, Cheile Zănoagei Mici, Cheile
Zănoagei Mari şi Cheile Orzei.
Prin acestea din urmă, pe la începutul verii, am umblat vreo două ore,
într-o sălbăticie care nu are nimic de a face cu umanizarea excesivă la care au
fost supuşi Bucegii în ultimii ani.
Traseul începe după colonia Dobreşti, unde se află hidrocentrala ce preia
apele din Lacul Scropoasa sau de lânga tabăra de elevi Vânătorul, pe marcaj cruce albastră care duce spre peştera Ialomiţei.
Valea Ialomiţei este presărată în această zonă cu zeci de praguri de rocă în care alternează calcarele cu uriaşe stânci de
conglomerate de Bucegi, desprinse din abrupturile Doamnele, Gaura sau Obârşia de la peste 1800 de metri.
Peisajul spectaculos dar liniştit este mâzgălit, din păcate, de cea mai lungă bandă transportoare din
România, care alimentează combinatul de ciment de la Fieni cu calcar exploatat din
Muntele Lespezi.
Pădurea seculară de fag de la 1100-1200 de metri şi stivele de grohotişuri sau cavităţile
calcaroase ce apar din loc în loc în versanţii ce muşcă din potecă, îţi oferă experienţe şi privelişti unice.
Cu excepţia unor porţiuni mai abrupte în malul râului,
traseul se parcurge relativ uşor, chiar până la baraj, aşa că şi cei fără multă condiţie
fizică se vor bucura de drumeţia aceasta.
Recomand zona pentru
iubitorii de drumeţii în regiunile sălbatice ale Munţilor Bucegi, mai ales pentru cei
care vor să evite traseele bântuite de turişti în tenişi şi maieu.
Pentru asta mergeţi la
Moroieni, la treizeci de minute de Sinaia, prin Pasul Păduchiosul sau Cota 1000, şi
urcaţi spre baraje şi spre obârşia
Ialomiţei pe marcajul indicat mai sus.
Un comentariu:
Multumesc,dom'profesor!
Sint convins ca urmind indicatiile si descrierea n-as putea sa ma ratacesc,decit daca nu m-a satura de ceea ce este pe traseu si as vrea sa mai vad si imprejur.
Si mai sint convins ca a adus aminte despre traseele celor in tenisi si maieu cel fericit ca a scapat de urmele de civilizatie,cel eliberat.
Trimiteți un comentariu