Tinovul Mohoş - o mânDREŢE de mlaştină!

Am pozat special această rădăcina de pin doborâtă de vânt, ca să vedeţi că arborele nu avea rădăcinile înfipte în pământ (care pământ?) ci doar erau paralele cu turba.

Pinii pitici din centrul mlaştinii.

La capătul podeţului, ce duce spre zona de belvedere din centrul tinovului.


Un ochi de apă (vara sunt peste 15 ochiuri de apă mult mai mari) şi, o interdicţie?

Pe podeţ, tot pe podeţ, până la victoria finală !

În poza de pe panou este roaua cerului, care atrage mici insecte în cupa sa înflorită, după care le devorează.

Marginea tinovului, tivită cu pini şi molizi mai înalţi, unde au găsit o ,,terra ferma "

Pe această hartă se vede şi Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş, şi se vede şi diferenţa de mărime în favoarea mlaştinii.

Am mai scris despre acest tinov în postarea despre Băile Tuşnad- Sfânta Ana (pentru cine doreste să o citească) şi am spus si acolo câteva lucruri intersante.
Acum revin cu precizari și cu mai multe poze.

În primul rând ce este un tinov? - este o mlaştină oligotrofă (cu un sol acid) plină de obicei de un mușchi îmbibat cu apă numit Sphagnum, mlastină ce se întâlneşte în zona montană, între 800 si 2000 de metri.

Acest tinov are însă o istorie aparte, pentru că este format într-un fost crater, frate geamăn cu cel în care s-a format lacul Sfânta Ana, pe locul unui fost lac de crater vulcanic mai mare ca Sfînta Ana-legenda aici.
Este situat la altitudinea de 1050 de metri, cu 100 de metri mai sus decât celebrul Sfânta Ana si este de patru ori mai mare decât acesta.

Tinovul este renumit, pentru că cei 10 metri grosime de turbă provin de la cenuşa vulcanică depusă pe apele acestui lac de peste 80 de ha, iar vegetatia crescută aici se mişcă (atunci când sunt furtuni puternice) împreună cu mâlul, practic ,,plutind,, pe o peliculă subţire de apă rămasă în adâncime.
Cred că este cel putin straniu să vezi pini de 20 de metri înălţime (situati doar la marginea mlaştinii) și pini si mesteceni pitici mişcându-se în directia opusă celei din care bate vântul.

Tinovul mai adăposteşte si plante relicte glaciare (plante rămase din timpul ultimei glaciaţiuni în urmă cu peste 10000 de ani si care în loc să dispară odată cu încălzirea climei, au găsit zone ca aceasta unde s-au adaptat), cea mai cunoscuta fiind planta carnivoră Roua Cerului sau Dreţele( în titlu!), numită în latină Drosera rotundifolia obovata sau rozmarinul de turbarie precum și arborii pitici mentionati mai sus.

Mai exista o mică turbărie, o miniatură a acesteia în nordul muntelui Puturosul (usor de intuit asocierea cu sulful) cu aceleaşi relicte, pe doar un hectar numit Tinovul Buffogo.
În filmulet, fiul meu face îngeraşi în zăpadă pe drumul ce duce de la cabanele rezervatiei la tinov.